A fost un timp, în istoria României, când cercuri conservatoare se împotriveau avântului economic care schimbase ţara între Unirea de la 1859 şi Primul Război Mondial, motivând că investiţia de timp, de efort si de bani ar fi inutilă. Întrebarea era: „De ce ne-ar trebui nouă atâtea fabrici, când la nevoile populaţiei noastre şi ale pieţelor noastre înguste un sfert dintre aceste construcţii ar fi suficiente?”…Astăzi, ipoteza aruncată în spaţiul public, că 12 milioane dintre cetăţenii României nu au nicio legătură cu băncile, nu intră niciodată în bănci, ar putea conduce la o concluzie la fel de falsă şi de nocivă ca aceea din secolul al XIX-lea. Ar putea urma o întrebare la fel absurdă: de ce ne trebuie atâtea bănci dacă atât de mulţi cetăţeni nu intră în ele, nu le folosesc serviciile?
Realitatea este cu totul si cu totul alta: trei sferturi din populaţia României au legături solide cu băncile, deschid conturi de depozite sau conturi curente, obţin carduri de debit sau carduri de credit, fac contracte în temeiul cărora băncile se angajează să le gestioneze banii din conturi achitând-le facturile şi – fapt ce face subiectul multor dezbateri fierbinţi, multor controverse – obţin credite!
A lua în serios ipoteza celor „12 milioane”, am extrapola realitatea anilor ‘90, când presa căuta cu lumânarea o rara avis: „români cu conturi în bănci”! Cei care reuşeau atunci să economisească duceau banii la CEC – care nu era bancă – ori îi pierdeau la Caritas sau pe la alte scheme piramidale. În acest context, într-o conferinţă la BNR, a părut excentrică intervenţia unui jurnalist, care a întrebat: „când vom avea şi în România carduri?”. Cum răspunsurile primite nu l-au mulţumit, văzându-l în sală pe regretatul academician Costin Kiriţescu, i s-a adresat direct repetându-i întrebarea. „Profesorul de monedă”, cum i se spunea în cercurile academice, i-a răspuns cu binecunoscutul lui umor: „Când cardul va putea să fie lipit pe fruntea lăutarului!”… Nimeni, atunci, nu avea un răspuns la această întrebare.
Azi, avem la BNR o statistică exactă. Iar cifrele sunt relevante: numărul cardurilor de debit – 17 milioane, cele pentru salariaţi având ataşate limite de creditare între 1 şi 6 salarii; lor li se adaugă 3 milioane de carduri de credit, cu plafoane de împrumuturi ce pot fi accesate fie prin retrageri de numerar, fie prin cumpărături făcute pe credit. Atât în ţară cât şi oriunde în Uniunea Europeană. Numărul operaţiunilor de plată se ridică la 742 de milioane pe cardurile de debit şi la 51 de milioane pe cele de credit în primele trei trimestre din 2022. În spatele oricărui card fiind, desigur, un cont bancar.
La Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare există, de asemenea, o statistică exactă a creditorilor băncilor din rândul populaţiei. Sunt 13 milioane! Ceea ce înseamnă că marea majoritate a populaţiei României şi-a deschis conturi bancare în care îşi păstrează economisirile. Din aceste depozite este finanţată creditarea în întregul nostru sistem bancar.
Realitatea este că, în România,
