Comentarii

De la crimele din oraș la șerpii americani care gâtuie Europa: La ce folosesc fermele de troli și adevărurile alternative

Imediat după ce Boris Nemțov a fost împușcat de șase ori, pe un pod din apropierea Kremlinului, au primit comanda de a vărsa în spațiul public cât mai multe scenarii alternative privind presupușii asasini, astfel încât totul să fie posibil și nimic adevărat fără îndoială.

Au fost cecenii cei care l-au asasinat. Au fost pro-rușii din Ucraina, furioși că Nemțov a criticat vehement anexarea Crimeii.  E posibil să fie implicate servicii secrete din afara Rusiei.

Niciunul dintre cei care scriau la foc automat aceste ipoteze contradictorii nu știa exact ce i se întâmplase lui Boris Nemțov. Nici măcar nu avuseseră timp să citească știrile. Primiseră doar un set de cuvinte cheie și indicații simple.

Dar arhitectul acestei construcții știa exact ce vrea să obțină: o cât mai mare confuzie, care să-i facă pe oameni nesiguri și, mai ales, gata să pună la îndoială ceea ce li se prezintă ca adevăr.

Altfel spus, dacă adevărul nu este unul singur sau, dacă este, rămâne inaccesibil oamenilor normali, orice este posibil. Orice realitate, așadar, poate fi decupată convenabil, reamenajată cu alte decupări și pusă într-un context care îi dă valoare de adevăr alternativ.

În esență, așa arată un fake news ieșit din deja vestitele ferme de troli, nume împrumutat din literatura și cinematografia fantasy, unde trolii sunt creaturi care fac cât mai multă mizerie și cât mai mult zgomot.

Cartea jurnalistului de origine ucraineană se numește This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality (Faber & Faber, 2019).

E un lucru pe care FSB nu îl știe de azi, de ieri, și pe care l-am văzut probat și de Securitatea comunistă: cea mai eficientă metodă de a înfrânge binele e să-l înconjori de mlaștină, să-l compromiți, să obții diluarea binelui și a adevărului.

Un fel de „cu toții am fost turnători”, spus de colaboratorii cei mai acerbi ai dictaturii comuniste, prin care ei vor să iasă basma curată nu printr-un proces de consțiință, ci murdărindu-i și pe ceilalți. Binele e compromis, diluat, împroșcat.

Scopul scenariilor alternative nu este acela de a le da oamenilor toate informațiile cu putință, astfel încât ei să aleagă în deplină cunoștință de cauză, ci de a îi scufunda pe oameni în atâtea bucăți de informații care schimbă cu totul contextul, încât să creezi insecuritate și polarizare, este teza jurnalistului Peter Pomeranțev, într-una dintre cărțile care pot servi ca explicație pentru cum se comportă astăzi rușii, în fața regimului criminal al lui Vladimir Putin.

Peter Pomeranțev, cel care a contribuit la interviul recent al președintelui Zelenski cu Jeffrey Goldberg și Anne Applebaum, unul dintre autorii de referință în studiul totalitarismului (și care semnează recent o carte amplă despre Holodomor, genocidul comis de Rusia stalinistă în Ucraina), reface traseul unor campanii reușite de manipulare prin decuparea realităților.

Cum au ajuns crimele în oraș

Suntem în Filipine, în plin regim al lui Rodrigo Duterte,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button