Cum a reușit America să-l sperie de moarte pe Putin
- De la începutul crizei din Ucraina, toate statele NATO au anunțat că trebuie evitat cu orice preț transformarea conflictului din Ucraina în unul atomic.
- Operațiunea de eliminare a lui Ayman al-Zawahiri a atras atenția și serviciilor de informații din Rusia.
- Expert militar american: Dacă Putin folosește o armă atomică, aceasta va fi una sinucigașă.
- SUA au acționat pe două planuri pentru a descuraja posibilitatea utilizării proiectilelor nucleare.
- Confirmarea existenței unui plan de înlăturare a lui Putin în cazul în care folosește bomba atomică a fost făcută și de Volodimir Zelenski.
Într-un discurs ținut în data de 27 septembrie, Vladimir Putin a amenințat direct statele occidentale cu posibilitatea folosirii armelor nucleare.
A prezentat situația astfel încât să pară că utilizarea acestora e un răspuns la amenințările Vestului. Dar de la începutul crizei din Ucraina, SUA și toate celelalte state NATO au anunțat, în repetate rânduri, că trebuie evitată cu orice preț escaladarea conflictului și transformarea lui în unul atomic.
„Asta nu e o cacealma. Cei care încearcă să ne șantajeze cu arme nucleare ar trebui să știe că roata se poate întoarce împotriva lor”, a declarat președintele rus în discursul amintit.
De la începutul războiului, o mare problemă a strategilor occidentali a fost să găsească soluții pentru a-l descuraja pe liderul de la Kremlin să apeleze la arsenalul nuclear.
Pe teritoriul Rusiei se află peste 6.000 de proiectile cu încărcătură atomică de diferite tipuri, reprezentând o amenințare reală la adresa Europei și SUA.
„Cred că ceea ce am văzut în ultimul timp a fost o retorică a președintelui Putin, care a crescut îngrijorarea aliaților NATO și a altora cu privire la potențiala utilizare a armelor nucleare”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, la începutul lunii decembrie.
„Amenințările au scăzut în ultimul timp. Dar rămânem vigilenți, monitorizăm îndeaproape ceea ce face Rusia. Aliații au transmis Kremlinului un mesaj foarte clar că vor exista consecințe grave pentru Rusia, un război nuclear niciodată nu trebuie să aibă loc”, a mai spus șeful alianței Nord-Atlantice.
Se observă că de la îngrijorările majore provocate de amenințarea nucleară a lui Putin din 27 septembrie și 7 decembrie, atunci când Stoltenberg lăsa să se înțeleagă că nu mai există un pericol iminent, au avut loc o serie de acțiuni în spatele ușilor închise care l-au blocat pe liderul rus.
O acțiune care l-a pus pe gânduri pe Putin
Duminică, 31 iulie 2022, dimineața devreme, un bărbat în vârstă de 71 de ani privea străzile Kabulului, așezat pe un scaun în balconul unei vile situată în centrul capitalei Afganistanului.
Bătrânul n-a mai reușit să asiste la trezirea la viață a zgomotosului oraș pentru că la ora 06:18 o dronă Predator MQ-1, operată de CIA, serviciul american de informații, a trimis spre el două rachete Hellfire R9X.
Ayman al-Zawahiri, al doilea om din rețeaua teroristă Al-Qaida,