Ce șanse au propunerile de pace în Ucraina
Din punctul de vedere al domnului Zelenski, invazia Rusiei în țara sa nu se poate încheia altfel decât restabilind situația de drept, respectiv „pe baza Cartei ONU și a dreptului internațional”. Cel care a atacat și-a asumat riscurile consecințelor. Ucraina nu va admite compromisuri în ceea ce privește conștiința, suveranitatea, teritoriul și independența Ucrainei.
În acest sens, domnul Zelenski a prezentat luna trecută un plan în zece puncte, a cărui aplicare ar începe cu imposibilul: retragerea trupelor rusești dincolo de frontierele Ucrainei, inclusiv ale Crimeii.
Mai recent, tot Ucraina a mai propus și organizarea unui „summit special” pentru a stabili cum și când va fi implementat Programul Păcii Ucrainene. Propunerea a fost prezentată la Conferința G7 (forum internațional al unor state dezvoltate: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și SUA). Participanții au apreciat că „planul ucrainean are potențial”.
Răspusul părții ruse la toate cele propuse a venit marți, prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat, în stilul său obișnuit: ”Partea ucraineană va trebui să ţină seama de realitatea evoluțiilor de pe teren” și ”Aceasă realitate constă în faptul că Federaţia Rusă are în teren noi subiecţi, în urma referendumurilor desfășurate în aceste teritorii”.
Răspunzând la planurile ucrainene și cramponându-se pe așa-zisele referendumuri, domnul Peskov anunță ritos că ”este exclus” ca Rusia să-şi retragă trupele din Ucraina – și încă până la Crăciun, așa cum propusese domnul Zelenski luni, într-o expunere prezentată prin videoconferinţă statelor membre ale G7.
Ca urmare, părțile beligerante bat pasul pe loc. Ucraina se apără cu principiile de drept internațional, iar Federația Rusă cu un principiu, evocat în 1917 de Lenin, căpetenia bolșevică de atunci: „când legea învechită nu ajută să ne atingem scopul, nu vom ține seama de lege, dar scopul îl vom urma”.
Scopul lui Putin este greu să-l intuiești, dar vede și un copil că nu ține seama de nicio lege când, neprovocat de nimeni, provoacă un război.
Pentru planurile sale pe care nu le cunoaștem, Rusia mobiliza la începutul anului 180.000 de militari, număr disproporționat în raport cu armata Ucrainei. De ce atâta oaste, pentru o Ucraină pe care, în acele zile, o credea ușor de înfrânt? Evident, pentru ca, după îngenuncherea Ucrainei, să atace în altă parte – nu se știe unde – dar este clar că războiul a luat altă întorsătură decât cea plănuită.
Kremlinul a hotărât schimbarea strategiei și a tacticii, chemând sub arme alți 300.000 de militari. Este o carne de tun evident disproporționată, față de efectivele din țara vecină.
Nimeni nu înțelege scopurile precise, dar îmi permit să observ că, în secolul trecut, omologul din Germania al domnului Putin – da, e vorba de domnul Hitler – aduna oști și armament la granițele Poloniei, într-un stil asemănător, care tot așa, te făcea să te întrebi: pentru ce?
Că Hitler era bolnav mintal nu există dubiu, dar modul cum se manifestă domnul Putin,