Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cum am ajuns la marea „amnistie”? Cine e vinovat?
Dezastrul din justiția penală care va face ca sute de dosare să ajungă la coș prin împlinirea termenului de prescripție nu e nicio surpriză și nici nu poate fi aruncat în capul ÎCCJ. Înalta Curte nu a făcut decât să constate inevitabilul. Un inevitabil provocat de nesimțire, delăsare și, nu exclud, prostie.
În 2018 CCR a emis Decizia nr.297 prin care declara neconstituțională o parte din art 155 al 1 din CP, în materia prescripției.
El suna așa: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Deci la fiecare asemenea act de procedură, cât de mărunt, prescripția o lua de la capăt și în final, în urma succesivelor întreruperi, putea ajunge să dureze maximum dublul termenului de prescripție prevăzut de lege pentru faptă. Deci de la 4 ani, să zicem, la 8 ani.
CCR a considerat în 2018 că întreruperea prescripției prin orice act de procedură este neconstituțională și că acest efect îl pot avea doar actele de procedură comunicate învinuitului.
Decizia a avut opinia separată a dnei Livia Stanciu, temeinicia ei poate fi discutată teoretic, dar practic, după 45 de zile de la publicarea Deciziei 297 în MOf, art 155 al 1 suna așa: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea.” Adică o aberație.
Că instanțele au calculat întreruperile doar de la actele de procedură comunicate, adică s-au conformat deciziei CCR, e una. Că norma din Codul penal a rămas așa, e altceva.
Așa că în 2022, CCR nu a venit decât să constate că de 4 ani întreruperea prescripției a rămas în aer. Că motivarea a fost făcută pentru a provoca cele mai mari daune cu putință e adevărat, dar, din nou inutil de comentat, pentru că e un fapt împlinit care s-a bazat pe un vid legislativ.
Aplicarea legii penale mai favorabile constatată de ÎCCJ a venit tot ca o consecință firească la care unii se uită acum cu ochii mari.
Ar mai putea scăpa dosarele care privesc fondurile europene și TVA, pentru care CJUE a stabilit că judecătorul poate să nu țină cont de deciziile CCR. Dar ele sunt o mică parte și nu mă îndoiesc că vor urma batalii crâncene pentru supraviețuirea lor.
Cine e de vină?
În primul rând, legiuitorul, adică parlament și guvern. Între cele două decizii CCR, adică din 2018 până în 2022, nimeni nu a considerat necesar să intervină pe art 155 al 1 CP.
La PSD aș zice că nu e de mirare, tot ce lovea în justiție era binevenit. Dar de la finalul lui 2019, la MJ s-au perindat PNL și USR. Au existat proiecte de modificare a Codului penal cu această corectură inclusă, dar nici dl Predoiu, nici dl Ion (care acum se dă lebădă pe Facebook) nu au inițiat o procedură de urgență pentru această bombă pe care amândoi au dormit liniștiți.
Abia după a doua decizie CCR,