În mediul economic şi financiar internaţional sunt încă puternice ecourile celor mai recente discuţii dintre reprezentanţii principalelor bănci centrale din statele dezvoltate, care au avut loc la evenimentul găzduit de Rezerva Federală a SUA la Jackson Hole, la fel ca în fiecare an. Principalele elemente care au atras atenţia sunt legate de determinarea cu care atât Banca Centrală Europeană, cât şi Rezerva Federală s-au manifestat pentru acţiunile menite să tempereze inflaţia şi să o readucă, în cele din urmă, în apropierea ţintei.
Tonul ferm al declaraţiilor a satisfăcut aşteptările pieţei şi ţine încă prima pagină a publicaţiilor de specialitate, fiind subiectul preferat al comentariilor şi opiniilor analiştilor economici. Cred totuşi că el nu ar trebui să constituie o surpriză pentru nimeni, din multe motive care au fost discutate pe larg anterior: nevoia de consolidare a credibilităţii băncilor centrale, evoluţiile şi informaţiile disponibile în ultimele trimestre care au demonstrat în mod evident caracterul persistent al inflaţiei în opoziţie cu anticipările care puteau fi formulate pe baza datelor disponibile anterior, riscul de dezancorare al anticipaţiilor şi observarea tot mai pregnantă a efectelor nocive ale acestora asupra funcţionării economiei etc.
De aceea, nu la aceste declaraţii aş vrea să mă refer, ci aş încerca să (re)aduc în prim plan, foarte pe scurt, alte câteva nuanţe ale opiniilor exprimate de economişti de renume şi unele preocupări la nivel global reiterate în declaraţiile din ultimele zile care nu au prins primele pagini ale ziarelor, dar care, în esenţă, sunt cel puţin la fel de importante pentru viitorul nostru şi pentru întreaga comunitate internaţională, atât din perspectivă economică şi financiară, cât şi socială. Ele sunt complementare cu declaraţiile de prima pagină de la Jackson Hole şi au o importanţă pe termen mediu cel puţin la fel de ridicată.
Din această perspectivă, este de remarcat în primul rând faptul că în discursurile principalilor bancheri centrali în continuare au lipsit elemente ferme şi clare de „forward guidance”. În opinia mea, aceasta arată că persistă o atitudine prudentă a majorităţii bancherilor centrali de a se ancora în ţinte ferme privind nivelul viitor al ratelor dobânzilor de referinţă. Eu văd această abordare ca o confirmare a faptului că băncile centrale rămân perfect conştiente de nivelul ridicat de impredictibilitate pe termen scurt şi mediu, ceea ce argumentează preferinţa actuală pentru o abordare de tip „văzând şi făcând” în funcţie de ceea ce vor arăta datele şi informaţiile ce vor deveni disponibile în perioada următoare privind mersul economiei şi al preţurilor.
Totodată, numeroşi economişti atenţionează asupra faptului că abordarea politicii monetare în lupta cu inflaţia trebuie să fie diferită în funcţie de particularităţile fiecărei economii. Cea mai importantă diferenţiere se face între situaţia din SUA şi cea din Zona Euro, dar la fel de mari sunt diferenţele şi între economiile dezvoltate şi cele emergente. În vreme ce în SUA situaţia actuală la nivel economic şi structura dinamicii preţurilor arată că creşterea ratei dobânzii de politică monetară ar putea acţiona destul de eficient pentru frânarea pe termen mediu a ascensiunii preţurilor,
