Exclusiv David Grossman: Ocupația constituie o crimă, dar să legi sute de civili, copii și părinți, bătrâni și bolnavi, pentru a-i împușca cu sânge rece, este o crimă mai îngrozitoare. Și în ierarhia răului există un fel de „gradație”
Articolul este publicat sincron în Le Nouvel Observateur, Franța, Financial Times, Marea Britanie, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Germania și Spotmedia, România.
Peste o mie de morți, 2.900 de răniți, sute de ostatici și prizonieri. Fiecare supraviețuitor este povestea unui miracol. De prezență sufletească și curaj.
Miracole nenumărate, acte de curaj nenumărate și sacrificii din partea soldaților și cetățenilor, iar fiecare dintre ele reprezintă o reamintire a imprudenței criminale a celor responsabili de serviciile de securitate care, de ani de zile, s-au convins – și noi alături de ei – că nu există în regiune nimeni mai puternic și mai sofisticat decât noi, nici mai perspicace în ceea ce privește doctrina de război.
Mă uit la chipurile oamenilor. Şoc. Uimire. Inima puternic lovită. Ne gândim la nesfârșit unul la celălalt: un coșmar, un coșmar ca niciunul altul. De nespus. Cuvintele sunt incapabile să exprime.
Cu un sentiment profund de trădare. Trădarea guvernului față de cetățenii săi. Trădarea a tot ceea ce este prețios pentru noi, cetățenii, cetățeni ai unui anumit stat. Trădarea semnificației sale speciale și exigente. Trădarea celui mai de preț bun – căminul național al poporului evreu – încredințat în grija liderilor noștri. Pe care trebuiau să-l protejeze cu evlavie sacră, nimic mai puțin de atât. În schimb, ce am constatat? Ce ne-am obișnuit să vedem, ca și cum acesta ar fi mersul obișnuit al lumii, fără altă opțiune? Am văzut abandonarea acestui stat în beneficiul unor interese mărunte, al unei politici cinice, înguste, delirante.
Ceea ce se întâmplă acum reflectă prețul pe care îl plătește Israelul pentru că s-a lăsat sedus, ani de zile, de o conducere coruptă, care l-a dus pe o pantă periculoasă, care a dezmembrat instituțiile legii și justiției, sistemele militare și educaționale, care era dispusă să-i pună existența în pericol pentru a-l împiedica pe prim-ministru să ajungă în închisoare.
Trebuie să reflectăm la ceea ce am contribuit de ani de zile. Să ne gândim la cantitatea de energie, de gândire și de bani pe care am irosit-o urmărind spectacolul familiei Netanyahu, cu toată dramaturgia lui care seamănă cu cea a lui Ceaușescu. Cu jocul grotesc pe care această familie îl juca în fața ochilor noștri uluiți.
În ultimele nouă luni, după cum știm, milioane de israelieni au manifestat în fiecare săptămână împotriva guvernului și a liderului acestuia. Un fapt de o importanță incomparabilă, care a avut ca scop readucerea Israelului la sine, la ideea grandioasă și sublimă a idealului său inițial: să întemeieze un stat, cămin național al poporului evreu. Și nu doar un cămin: milioane de israelieni au vrut să creeze un stat liberal, democratic, iubitor de pace, pluralist, respectând convingerile fiecărui individ. În loc să asculte ce sugera mișcarea de protest, Netanyahu a preferat să descalifice protestul, să-l acuze de trădare, să incite la ură împotriva lui, să aprindă ura între tabere.
Dar, de-a lungul timpului, cu fiecare ocazie, a proclamat cât de puternic este Israelul, hotărât și mai presus de toate: pregătit să alunge orice amenințare.