În 2008 ne-am înfoiat, în Uniunea Europeană, cu un PIB vitezoman, de peste 9 la sută, cu care i-am impresionat pe partenerii noştri. În 2009, în 2010 şi în 2020, ca efect al crizelor, nu am putut evita recesiunile. Astea au fost excepţiile, în sus si în jos, în cei 23 de ani şi jumătate câţi au trecut din ianuarie 2000 şi până în prezent.
În ceilalţi ani, toţi cu creştere economică plus, am înregistrat variaţii ale PIB-ului între 2 şi 7 la sută. Două criterii – ritmul din fiecare an al creşterii economice şi sporul nominal de la un an la altul al PIB-ului – ne-au situat între ţările UE cu cele mai bune rezultate cantitative.
Nu-i rău! Dar nu-i nici bine! Pentru că nu mai contenesc nemulţumirile! Pe acest fond de incertitudine, numeroşi analişti şi segmente largi ale populaţiei reproşează că – în nivelul de trai – nu se regăsesc succesivele creşteri de PIB. În societatea românească, în jurul acestor două întrebări, se nasc dezbateri aprinse, se descarcă nervi, au loc proteste. De fapt, avem de-a face cu două stări de lucruri diferite. Fiecare cu propria sa cauză. Şi cu propriile efecte.
În primul caz, analizele riguroase – care trec dincolo de emoţii, de simple impresii, şi recurg la judecăţi raţionale – arată că creşterile cantitative ale PIB-ului se regăsesc în schimbări calitative importante la nivelul întregii noastre societăţi. Toate vizibile nu numai în calculele statisticienilor, ilustrate în comunicate publice, dar şi în realităţile din economie, din gospodăriile populaţiei, în starea serviciilor, în înfăţişarea majorităţii localităţilor.
În cel de-al doilea caz însă, în analizele ce trec dincolo de rezultatele cantitative, pentru a fi cercetată calitatea creşterii economice, rezultatele sunt diferite de cele din primul caz. Pentru că intervine un criteriu: sustenabilitatea! Criteriu ce dă serioase dureri de cap autorităţilor statului, pieţelor, companiilor din economie. Iar sustenabilitatea este dependentă de competitivitate. Avem ritmuri mai bune în planul creşterii economice decât multe alte ţări din UE, fapt ce exprimă un progres evident, dar nu reuşim încă să obţinem un nivel de calitate al valorilor adăugate care să determine un alt nivel al bunăstării.
În fiecare an, în preajma momentelor în care sunt revizuite rezultatele din economia românească şi sunt adoptate noi decizii referitoare la calificative, formatorii de opinie de la noi, cei se cred specializaţi în ce fac societăţile de rating, agită piaţa dezbaterilor. Se face mare tevatură în jurul aşteptării noilor rezultate. Iar menţinerea „perspectivei pozitive” ce însoţeste calificativul BBB negativ, de care avem parte de câţiva ani încoace, este prezentată de fiecare dată ca o… uşurare: „Bine că nu am fost retrogradaţi!”…
Ce se neglijează ? Esenţialul! Este neglijat de regulă faptul că deciziile agenţiilor de rating, care ne sunt comunicate în scrisori oficiale, vin însoţite de analize temeinice ale realităţilor noastre economice, cele din prezent, şi ale pericolelor care ne pândesc din perspectiva anilor ce vin. Sunt convins că, la nivelul autorităţilor ce reprezintă puterile statului,
