Decizia CCR prin care legea interzicerii cumului pensiei cu salariul la stat a fost declarată neconstituțională nu este una incorectă, indiferent cât de tare enervează situația pe care urma să o înlăture.
Ca dovadă, a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR, deci inclusiv cu voturi pe care nu le suspectez de subordonare politică și care nu au un interes personal în cauză. Asemeni demnitarilor, judecătorii CCR erau oricum exceptați de la această interdicție.
De ce legea era neconstituțională? Pe scurt, pentru că nu poți condiționa exercițiul unui drept fundamental, la pensie, de exercițiul altui drept fundamental, la muncă, și nici nu poți îngrădi dreptul la proprietate care protejează pensia. Explicația din comunicatul CCR este extrem de clară și, din punctul meu de vedere, corectă.
“Dispozițiile criticate condiționează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare, ceea ce atrage încălcarea art.1 alin.(5) și art.47 alin.(2) din Constituție.
Or, Curtea a reținut că excluderea sau limitarea unui drept/libertăți fundamentale nu mai reflectă o chestiune de proporționalitate, ci una de eliminare a unei valori fundamentale în stat [respectarea drepturilor și libertăților fundamentale – art.1 alin.(3) din Constituție].
Curtea a constatat și că o condiționare a exercitării dreptului la muncă de neexercitarea dreptului la pensie echivalează cu excluderea unei categorii socio-economice de la posibilitatea de a ocupa o funcție în sectorul public, ceea ce este inadmisibil. Un drept fundamental sau exercitarea acestuia nu poate exclude beneficiul altui drept fundamental, de asemenea reglementat în Constituție, întrucât s-ar crea regimuri juridice paralele în funcție de drepturile aflate în discuție.
De asemenea, având în vedere că dreptul fundamental la pensie nu permite posibilitatea suspendării plății pensiei și nici pierderea cuantumului pensiei aferent perioadei de suspendare, Curtea a constatat că se încalcă și dreptul de proprietate garantat de art.44 din Constituție.”
O situație aberantă nu poate fi corectată cu o soluție neconstituțională, chiar dacă ea pare cea mai facilă și sigură.
Dacă admitem genul acesta de corectură într-un caz în care ea ne convine, validăm un precedent care va funcționa și în situații care nu ne vor conveni deloc. Orice precedent este un bumerang care, mai devreme sau mai târziu, revine în dinții celui care l-a aplaudat.
Dacă azi suntem de acord, pretindem chiar, să fie validată o asemenea condiționare a unui drept fundamental de renunțarea la alt drept fundamental, mâine pot fi puse în contradicție legală alte două drepturi fundamentale. Dacă acum acceptăm voios încălcarea dreptului la proprietate, mâine vor veni și altele.
Aici discuția nu este despre cât de tare ne enervează pensionarii care revin în funcțiile din sistemul de stat, ci despre principii pe care le înțelegem și respectăm sau nu.
Ceea ce nu înseamnă că situația pensionarilor reangajați nu poate fi corectată. Dar prin mijloace corecte, e drept cu mult mai dificil de realizat și care presupun inclusiv un efort mai mare de exigență al societății.
Toate funcțiile bănoase,
