Bătăliile mici care aduc victorii mari par a fi rețeta pentru coagularea unei mase sociale critice capabile să întoarcă din drum sau chiar să răstoarne decizii și regimuri politice de mână forte. Una dintre aceste povești de succes, folosită de Srđa Popović în „manualul” de răsturnare a regimurilor autoritare, este aceea a brânzei cottage din Israel.
În 2011, Israelul avea probleme mari pe agendă, cu amenințarea teroristă cap de listă. Dar marile probleme nu au scos lumea în stradă și nici nu au aprins becul de avertizare a societății, că deciziile politice sunt potrivnice societății. Pentru că marile teme sunt abstracte și astfel par fără soluție, incapabile să pună în circulație speranța socială.
Ce a coagulat însă societatea și a dus la o victorie a lui David, contra coloșilor care controlau piața de lactate și a Guvernului în același timp, a fost mic-dejunul iubit de israelieni. Așa a devenit brânza cottage personajul care a dat puterea celor fără de putere.
Povestea e banală: după o perioadă în care prețul acestei mici cutii de brânză a fost blocat, astfel încât el să poată fi pus pe masa tuturor, fără a fi prohibitiv, Guvernul a renunțat la această măsură.
În zilele următoare, prețul brânzei cottage a început să o ia în sus, până când s-a dublat și produsul a devenit unul de privilegiu. Boicotul a început inofensiv, pe Facebook, dar a luat o amploare la care nimeni nu se aștepta.
Produsele au rămas pe raft, magazinele se chinuiau să le vândă la oferte și nemulțumirea socială s-a dus înspre toate produsele de lactate. Brânza cottage reușise să dea numitorul comun al nemulțumirilor sociale.
A urmat apoi protestul corturilor, când tinerii s-au mutat în piață, în corturi, pentru a protesta față de prețurile prohibitive la locuințe. Masa critică din societate fusese creată și se vede și astăzi, la protestele de sâmbătă seară din Israel, care țin deja de câteva luni bune.
Ce recomandă Srđa Popović, artizatul Otpor, mișcarea civică mai întâi care a reușit să răstoarne regimul criminal al lui Slobodan Miloșevici, este ca orice mișcare care se opune unor tentații politice maligne este găsirea unui numitor comun care să aibă de-a face cu viața cotidiană a mai multor categorii sociale și care să dea oamenilor sentimentul că vor lua parte la o victorie.
Mișcarea a doua e mai complicată și aici au eșuat multe astfel de mișcări sociale, și anume definirea unei alternative concrete, clare la ceea ce fac rău autocrații, populiștii și, cei mai recenți pe listă, iliberalii.
Exemplul următor pe care îl povestește activistul sârb, care a lucrat în diverse locuri din lume pentru a-i antrena pe oameni să răstoarne pașnic un regim politic rău (Siria, Egipt, Belarus), este acela din India, unde Ghandi a organizat Marșul sării, momentul zero al coagulării mișcării de independență: marșul a durat 24 de zile, din 12 martie până în 5 aprilie 1930, ca mișcare non-violentă de protest față de monopolul britanic asupra sării.
