Dacă stai prea mult într-o companie vei ajunge să nu ştii cum să pleci din acea companie, îţi va fi teamă să pleci şi vei ajunge un prizonier
Pentru generaţia X, adică cei născuţi între 1961 şi 1980 şi care acum au ajuns la 43 – 62 de ani, obţinerea unei slujbe bune (cum spuneau părinţii), a unui post bun, a unui job bun după terminarea facultăţii era obiectivul suprem în materie de carieră. Mulţi au început să lucreze din perioada comunistă, iar apoi s-a deschis noua lume, după căderea lui Ceauşescu.
În primii ani a fost foarte greu pentru că întreprinderile comuniste se prăbuşeau, se dădeau oameni afară, în piaţă apăruseră primii patroni, primii privatizaţi, cum li se spunea, dar lumea nu prea avea încredere în ei. Să fii inginer la IMGB era total diferit decât poziţia de vânzător într-o gheretă, la patron.
Dragoş Pavăl, proprietarul grupului Dedeman, cea mai mare afacere facută în România după ’90, a spus acum câţiva ani, într-o gală la Business Magazin, că tatăl său fusese extrem de supărat în momentul în care a început afacerea: „Eu te-am trimis şi te-am ţinut în facultate ca tu sa devii vânzător?”. Pentru cei din generaţia X, odată ce prindeau un job bun, mai ales după apariţia multinaţionalelor, era un job pe viaţă, până la ieşirea la pensie. Asta dacă între timp nu ar fi plecat din ţară.
Multinaţionalele au schimbat piaţa muncii la vârf, au creat piaţa de corporatişti, i-au scos pe mulţi din fabrică, din birourile întreprinderilor comuniste şi i-au adus în clădiri de birouri noi. Când ING a venit pentru prima dată în Romania, în 1995, salariile oferite erau de 500 de dolari, de peste 3 ori faţă de cât plăteau băncile de stat, care erau singurele din piaţă la acea vreme. Aşa că pentru un job la ING era „moarte de om”. Nimeni nu s-ar fi gândit să plece de acolo, odată ce intra în noua lume corporatistă.
Practic, generaţia X s-a căsătorit/măritat cu jobul. Tot ce conta erau targeturile, ţintele de buget, ţintele de vânzări, bonusurile, cursurile de training şi team buildingurile unde puteai să te îmbeţi pe banii multinaţionalelor. Pe măsură ce din ce în ce mai multe multinaţionale intrau pe piaţă şi căutau oameni, a apărut şi piaţa de recrutare, o piaţă nouă pentru mulţi.
Nici nu ştiai dacă să te duci la discuţii, să accepţi oferte salariale mai mari, poziţii superioare într-o nouă companie. Dacă plecai erai văzut ca un trădator, nu te mai puteai întoarce niciodată. Nimeni din generaţia X nu ştia cum e să schimbi companiile. Cei care au făcut acest pas au câştigat în timp, pentru că au căpătat curaj să schimbe companiile, să schimbe poziţiile, să accepte o nouă provocare, cum se spune în limbajul corporatist.
Astfel s-a creat o piaţă nouă, de schimbare a joburilor, de căutare a unor altor joburi, mai ales că pe piaţă apăreau companii noi, nu numai multinaţionale, ci şi companii româneşti, care voiau altceva decât fostele întreprinderi comuniste, care mai erau în picioare, dar şi faţă de primele companii de după ‘90,
