Cea mai mare problemă a liberalilor nu este PSD sau rotativa premierilor din luna mai. Cea mai mare problema este criza internă cronicizată și faptul că nu mai are un lider natural care să poată prelua un partid muribund.
De ce un partid muribund? Pentru că nu mai are nicio identitate, nici politică, nici ideologică. Și lipsa de identitate îi decimează electoratul.
Ideologic, în afara de, încă, apărarea cotei unice (conceptual, că în practică ea nici nu prea mai există), liberalii nu aplică niciun principiu liberal. Guvernarea cu premier PNL a lovit mai ales în mediul de afaceri, în profesiile liberale, în PFA, în beneficiarii de dividende, cu noi impozite sau supraimpozite.
Politic, există o tradiție, pe filieră pedelistă mai ales, de asumarea a unei subordonări față de președintele țării, provenind din partid. Până la un punct este și normală, având în vedere că el este liderul cel mai reprezentativ și validat electoral al formațiunii, iar sistemul nostru politic, dincolo de ipocrizia independenței președintelui, este gândit pe acest tip de legătură.
Președintele nu are decât foarte puține pârghii de putere directă și nu își poate pune în practică obiectivele decât bazându-se pe partidul sau coaliția pentru care a candidat.
Dar PNL a dus dependența dincolo de ceea ce era PDL față de Traian Băsescu. Pedeliștii au mai opus rezistență de-a lungul timpului, culminând cu ruptura provocată de înfrângerea Elenei Udrea în fața lui Vasile Blaga. PDL nu i-a înghițit lui Traian Băsescu orice.
Liberalii sunt complet emasculați în fața lui Klaus Iohannis. Au devenit un fel de gelatină atârnată de clanța Cotrocenilor, dispuși să îndeplinească întocmai nu numai indicații ferme, dar și senzații, toane, încruntări.
Ce le-a adus aceasta dependență în 8 ani? Nimic.
Adică un lung șir de înfrângeri electorale, o guvernare minoritară de un an și încă două în coaliții șchioape. Acum sunt sub cizma pesedistă și au fost obligați să dea din coadă unde ani de zile au fost obligați să latre. Au executat tot ce a fost nevoie pentru confortul și interesele lui Klaus Iohannis.
Dependența aceasta i-a adus în situația să accepte președinți de partid care nu au nicio legătură cu partidul, pe care nu dau doi bani și care nu sunt decât instrumente mai mult sau mai puțin iscusite ale lui Klaus Iohannis.
I-a adus în situația să susțină miniștri care nu au nicio treabă cu partidul, precum dna Deca sau dl Aurescu, sau care aduc mari prejudicii de imagine partidului, precum Virgil Popescu.
Nevozitatea a început să crească, taberele liberale au început să se ciomăgească între ele. „Opriți lupta internă!”, le-ar fi spus Nicolae Ciucă liberalilor cu care s-a întâlnit duminică seara la Vila Lac.
Dar lupta internă este un simptom al lipsei unui lider central puternic și cu autoritate politică general recunoscută.
Câțiva liberali mai nervoși îl așteaptă deja pe Nicolae Ciucă la cotitură să-i ia gâtul politic după rotativă.
