Câțiva ofițeri ruși au încercat să-l îndepărteze pe Putin. Pe urmele unei lovituri de stat eșuate
- În vreme de război, schimbarea abruptă de program a președintelui produce îngrijorare, discuții și tot felul de scenarii apocaliptice.
- În decembrie 2022, Vladimir Putin nu a mai susținut conferința anuală de presă la care urmau să participe și jurnaliști străini, acreditați la Kremlin.
- Alexei Maslov a fost, printre altele, comandantul Forțelor Terestre din Rusia, în perioada 2004-2008, fiind transferat la NATO, unde a lucrat o perioadă de trei ani.
- Generalul avea mijloacele și cunoștințele necesare pentru a organiza o lovitură de stat.
- Participarea lui Putin la evenimentele publice e îndelung planificată, iar interacțiunea cu oameni din afara aparatului său administrativ e regizată cu grijă de FSB.
Președintele Rusiei urma să facă o vizită de lucru la Uralvagonzavod (Fabrica de Vagoane Ural) din orașul Nijni Taghil, o veche uzină unde se construiesc tancuri.
O ușurare amestecată cu teamă s-a strecurat în sufletele celor din conducere când au aflat, după ore de așteptare, că Vladimir Putin a anulat călătoria de 1.700 de kilometri de la Moscova.
În vreme de război, schimbarea abruptă de program a președintelui produce îngrijorare, discuții și tot felul de scenarii apocaliptice.
Cei din Nijni Taghil, dar și cei din conducerea fabricii nu știau la ce să se aștepte.
În decembrie 2022, Vladimir Putin a renunțat să mai susțină și conferința anuală de presă la care urmau să participe și tot mai puținii jurnaliști străini, acreditați la Kremlin.
Pentru că a renunțat să mai viziteze cea mai mare fabrică de tancuri în luna decembrie, Vladimir Putin a făcut, în ianuarie, o descindere la o altă uzină care produce arme – Obukhov – Foto: Kremlin.ru
De asemenea, a fost anulată și tradiționala emisiune TV, transmisă în direct, în care președintele Rusiei răspundea la întrebările cetățenilor.
Dar o vizită de lucru la o fabrică de tancuri e un demers strategic cu scopul de a motiva angajații și administratorii să producă mai mult, dar să fie rezolvate și problemele logistice care pun piedici fluxului de fabricație.
Moartea generalului
Alexei Fedorovici Maslov, un general în retragere în vârstă de 69 de ani, avea și el emoții. Din postura de manager al departamentului exporturi nu fusese invitat să-l întâmpine pe Putin și nici să participe la ședința președintelui cu conducerea fabricii.
Cariera lui activă se încheiase în 2011, iar înainte de retragere servise ca reprezentant al Rusiei la NATO, fiind adjunctul lui Dmitri Rogozin, un mare susținător al președintelui.
Generalul fusese, printre altele, comandantul Forțelor Terestre din Rusia, în perioada 2004-2008, fiind transferat la NATO, unde a lucrat o perioadă de trei ani.
În 2011 a primit o sinecură la Uralvagonzavod, fiind specialist în tancuri, ca o recunoaștere a meritelor sale. Dar atunci nimeni nu se gândea la război.
Situația s-a deteriorat rapid după ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei,