Comentarii

În 10 puncte, o altă perspectivă a boicotului împotriva băncilor şi companiilor cu capital sau controlate de austrieci: sper ca la anul să nu ajungem în situaţia în care statul şi firmele româneşti să se roage de băncile austriece să le dea finanţare. Refinanţarea boicotului ar costa peste 50 mld. euro

Tema publică a acestor zile este votul dat de Austria, de guvernul de la Viena (preşedintele Austriei nu susţine acest vot), împotriva aderării României la Schengen, ceea ce a declanşat un val de proteste publice la adresa austriecilor nu numai în România, ci şi în Europa.  

La Bucureşti toţi şi-au reamintit că Petrom, rezervele de petrol şi gaze au fost date austriecilor de la OMV, că am privatizat BCR cu Erste sau că am dat celebra Bancă Agricolă către Raiffeisen. Toţi şi-au amintit că pădurile sunt tăiate de grupul austriac Schweighofer, că piaţa de asigurări este controlată de grupurile austriece, că unii dintre cei mai mari constructori, Strabag şi PORR, ne fac autostrăzile şi drumurile etc.

Toată lumea vorbeşte despre profiturile pe care le fac austriecii în România, pe care le transferă cu diplomatul la Viena, ca acum 100 sau 150 de ani, plus de profiturile transferate neoficial prin preţurile de transfer. Ca să nu mai vorbim de petrolul care este transportat cu vagoanele la Viena.

Ca represalii politice, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, a fost rechemat în ţară, iar autorităţile române susţin că relaţiile diplomatice cu Viena se vor reduce de acum încolo la nivelul însărcinatului de afaceri român în capitala Austriei. Cu această ocazie aflăm cine este.

Preşedintele Iohannis, care este principalul responsabil de politica externă a României, regretă decizia luată de Austria. Dar Iohannis a forţat votul în JAI (Comisia de Afaceri Interne de la Bruxelles), deşi ştia că guvernul de la Viena va vota împotriva aderării. Conform informaţiilor vehiculate public, austriecii au oferit României câteva alternative, ca să nu forţeze acest vot. Dar Iohannis a mers înainte cu votul, prin ministrul de interne Lucian Bode, aflat în comisia JAI, şi a pierdut.

Dacă dăm la o parte partea politică şi trecem la partea economică şi de business, ne-am trezit cu un val negativ de indignare şi de represalii economice.

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL – partid care asigură guvernarea – şi europarlamentar, a cerut public boicotarea băncilor şi companiilor austriece din România, a cerut chiar ca instituţiile de stat, companiile de stat să-şi mute conturile de la băncile cu capital austriac.

După ce a rezolvat criza de la Craiova, Mihai Rotaru, enigmaticul patron al echipei de fotbal CSU Craiova, a ieşit public să-şi arate indignarea faţă de decizia austriecilor, susţinând că-şi va muta conturile de la Raiffeisen, că nu va mai alimenta de la OMV Petrom şi că echipa nu va mai face cantonamente în Austria. Cred că a vorbit mai mult despre politică într-o zi decât a vorbit despre fotbal în ultimii cinci ani. El a îndemnat şi celelalte cluburi să facă ceea ce va face el, adică să boicoteze băcile şi companiile austriece care sunt în România.

În ultimele trei zile au apărut mai mulţi antreprenori, patroni sau manageri români care au anunţat public să sunt indignaţi de decizia Austriei şi că vor boicota tot ce are în spate origine austriacă.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button