De ce e călâie opinia Comisiei de la Veneția? Mutația toxică
Opinia de urgență emisă pe 18 noiembrie de Comisia de la Veneția în privința legilor justiției este, în pofida titlurilor și postărilor gonflate, extrem de blândă prin comparație cu tonul pe care îl folosea același for pentru modificările operate în aceleași legi de regimul Dragnea.
Dincolo de o serie de regrete în principal pentru graba procedurii parlamentare, dincolo de o serie de recomandări, niciuna de fond, opinia venită la sfârșitul săptămânii trecute conchide că nu există interferențe politice în activitatea DNA și că, în ansamblu, legile sunt orientate în direcția corectă. Deci, implicit, independența magistraților nu e pusă sub presiune.
Pentru comparație, iată un pasaj din opinia Comisiei de la Veneția formulata în iulie 2018: „există modificări importante introduse prin cele trei propuneri de lege, care, în contextul politic complex dominant în prezent în România, luate separat, dar mai ales având în vedere efectul lor cumulativ, sunt susceptibile să submineze independența judecătorilor și procurorilor români și încrederea în justiție”.
Sunt actualele legi un pas real în direcția bună? Nu, din motive asupra cărora am zabovit în detaliu de mai multe ori.
Doar că răul nu mai este violent și fățiș, ci cu mult mai perfid, cu consecințe în profunzimea sistemului judiciar.
Și atunci de ce este opinia călâie? Două ar fi motivele probabile:
1.Oboseala și politizarea. Omenirea a trecut printr-o pandemie și a intrat într-un război, iar România, ca un elev repetent, revine periodic în fața Comisiei cu fix aceeași problemă, deși între timp s-au perindat la guvernare cam toate forțele politice.
Tocirea tonului reflectă, plastic vorbind, tocirea nervilor celor cărora le tot cerem să ne rezolve probleme interne.
În plus, oamenii aceia, care au, în general, experiență politică, imposibil să nu fi înțeles că opiniile nu mai sunt cerute doar pentru scopul lor firesc, ci și ca parte a unui joc politic intern.
Opinia ca maciucă politică ba într-un cap, ba într-altul, ceea ce este un export al anomaliilor interne.
2. Sursa celor mai grave probleme din aceste legi, nici măcar menționate, poate chiar evitate, de Comisia de la Veneția, nu este politicul. Sursa este una care pune în maximă dificultate Comisia de la Veneția – Consiliul Superior al Magistraturii.
Care este cea mai gravă problemă? Feudalizarea fără precedent a sistemului.
Cine a dat această formă legilor justiției, prin amendamente depuse la forma inițială a proiectelor? Majoritatea din CSM, care a lucrat pe două fronturi.
1. S-a asigurat că își va pastra, prin proxy, puterea și în viitoarea secție de judecători a CSM. De aceea a fost inventat, pentru prima dată în istoria CSM, al doilea tur al alegerilor, cu succes 50%.
Nu au scapăt de Grațiela Milu, dar au scapăt de Mihai Ghica, deci, deși mai strâns, actuala majoritate păstrează controlul prin viitoarea componență.
Coincidență sau nu, lidera informală, dar indiscutabilă a CSM în ultimii 6 ani, judecătoarea Lia Savonea,