Adrian Vasilescu, BNR: Cum poate fi calmată inflaţia înrădăcinată fără să fie pusă în pericol creşterea economică
A rămas mai puţin de o săptămână până când, marţea ce vine, vom intra în cea de-a 23-a lună de dezordine gravă a preţurilor de consum. Dispunem, deja, de suficiente date care să conducă la consolidarea opiniei că două mari bănci centrale ale lumii, Fed şi BCE, s-au înşelat când au susţinut, de-a lungul întregului an 2021, că lumea se confruntă cu o „inflaţie tranzitorie“. Şi că – în acest caz cu referire strictă la SUA şi la zona euro – în cursul anului 2022 preţurile de consum vor reveni în matca optimă de 2 la sută.
Cursul inflaţiei însă, în ambele zone, de-a lungul celor 22 de luni, arată cât de departe de starea lucrurilor din teren
s-au situat cele două prognoze. Şi asta din două motive, ambele subiective. Unul fiind legat de imposibilitatea teoretică de a vedea, în vremuri de criză, cum o deflaţie ce se dovedise extrem de încăpăţânată s-ar putea transforma peste noapte într-o inflaţie persistentă. În timp ce al doilea motiv, care a plecat de la realitatea celor patru decenii de creşteri moderate ale preţurilor de consum, în SUA şi în vestul Europei, ca premisă, a devenit concluzia, mai exact convingerea că lovitura puternică dată de Fed inflaţiei după şocurile petroliere din anii 1970 ar fi făcut imposibil un nou galop al preţurilor de consum mai devreme de o sută de ani.
Acum nu mai pomeneşte nimeni de inflaţia tranzitorie. Frecvent, în dezbaterile publice, denumirea folosită este inflaţia înrădăcinată. Iar dacă, până în urmă cu vreun an, încă era la ordinea zilei o separare categorică între carta BCE, potrivit căreia focalizarea politicii monetare era concentrată exclusiv pe inflaţie, în timp ce în cazul Fed politica monetară continua să aibă un triplu mandat. În contul băncii centrale a SUA fiind trei mari responsabilităţi: lupta cu inflaţia, cu şomajul si cu sprijinirea sustenabilităţii creşterii economice.
Argumentul tare, ce susţine opţiunea pentru acest triunghi, fiind acela că priorităţile economice suferă schimbări de la o etapă la alta, mai cu seamă în vremuri de criză, ceea ce înseamnă că politica monetară nu poate fi direcţionată către un singur obiectiv. Fiind deci firesc ca, în corelaţie cu priorităţile fiecărei etape, să intervină schimbări de paradigmă si în politica monetară.
Astăzi, când vremurile cer schimbări istorice, actuala echipă de la Fed n-a ezitat să-şi focalizeze intervenţiile către unul dintre principalele obiective ale economiei americane în acest moment: protejarea societăţii, a companiilor din economie, a gospodăriilor populaţiei de flagelul inflaţiei. Fără să abandoneze celelalte două obiective. Dimpotrivă, asigurând o legătură puternică între ele, o cerinţă de bază fiind combaterea inflaţiei fără să fie pusă în pericol creşterea economică. Această schimbare de paradigmă, în politica monetară, a intervenit însă târziu, fiind consolidată abia în martie 2022. Fiind însoţită de convingerea că trecerea de la un comportament relaxat, de dragul dobânzilor apropiate de zero, la unul înăsprit, care să calmeze inflaţia, nu se face la întâmplare.
Astăzi, acest punct de vedere este generalizat în toată lumea.
