Dezordinii preţurilor de consum, povară pe care o ducem în spinare de aproape doi ani, i s-au pus cam multe diagnostice, pe măsură ce tot mai numeroşi diagnosticieni s-au încumetat să-i descifreze cauzele si simptomele. Nu sunt deloc puţini cei care gândesc că noi suportăm cea mai incontrolabilă inflaţie din Europa. Fals total! Pentru că – dacă restrângem analiza comparativă a dinamicii inflaţiei la nivelul regiunii noastre – vom constata că deţinem poziţii net superioare faţă de Bulgaria, Cehia, Polonia şi Ungaria. Iar dacă ne comparăm cu zona euro, vom vedea că diferenţa dintre media preţurilor în cele 19 ţări din această zonă şi cea din România, cu câteva puncte procentuale în defavoarea noastră, are o explicaţie logică.
Argumentez! În 2020, anul premergător şocului inflaţionist global, cea mai mare parte a zonei euro s-a confruntat cu un alt şoc: cel al deflaţiei. Mai periculos decât inflaţia. Şi iată cum, paradoxal, ţara membră a UE care în 2020 şi-a menţinut timp de 12 luni cea mai bună poziţie în dinamica preţurilor de consum – am numit România! – şi ajunsese în decembrie la rata ideală de 2,06 la sută, a înregistrat un dezavantaj statistic în ianuarie 2021. În sensul că a luat startul, în cursa inflaţiei, de la 2,06. În timp ce zona euro, care începuse anul 2020 cu un nivel de creştere a preţurilor de 1,4 la sută, a suferit două eşecuri concomitente. A ratat ascensiunea către nivelul optim de 2 la sută. Şi totodată, în aprilie, 13 ţări din 19 au intrat în deflaţie. Dintr-o dată! Şocul a durat tot anul. De aici avantajul statistic al zonei euro. România începea cursa inflaţiei luând startul de la plus 2,06, iar zona euro de la minus 0,3 la sută. Abia în mai 2021, când România încasase deja cinci luni de creşteri inflaţioniste, zona euro avea să ajungă la… rata ideală de plus 2,0 la sută. A urmat iulie, cu un recul până la 1,9 la sută, şi iulie, cu o creştere la 2,2 la sută, şi cu asta basta. Aici s-a împotmolit speranţa BCE că zona euro ar traversa doar o inflaţie tranzitorie. Din septembrie 2021 inflaţia a urcat şi a tot urcat. În august a sărit peste 9 la sută. Acum aşteptăm ziua de 18 octombrie, când Eurostat va publica tabloul cu ratele inflaţiei în cele 27 de ţări UE, când va fi posibilă o nouă analiză comparativă. E însă cert că diferenţa dintre inflaţia noastră şi cea a zonei euro, departe de a fi una de fond, e dată de faptul că timp de cinci luni, din iunie până în mai 2021, s-a aplicat proverbul “cui pe cui se scoate”. Inflaţia a ajutat zona euro să scape de deflaţie. Dându-i chiar impresia, în iulie şi august, că ar deschide o etapă de stabilitate a preţurilor. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din septembrie 2021 inflaţia a intrat “în drepturi”, punând pe jar Banca Centrală Europeană. Având faţă de România un avantaj de opt luni.
Sigur, departe de a-şi fi stins motoarele,
