În războiul cognitiv, obiectivele cele mai importante sunt legate de stimularea conflictelor în societate și răspândirea confuziei cu privire la calea de acțiune cea mai avantajoasă la nivel colectiv.
În cadrul retoricii pro-Kremlin, doar cinci narațiuni înșelătoare sunt folosite repetitiv, indiferent de subiect, precum o cheie universală de influențare a opiniei.
În războiul cognitiv, totul este o armă
Într-un articol mai vechi, scriam despre narațiunile strategice și rolul lor în cadrul războiului informațional (sau cognitiv, cum mai este el denumit). Spuneam atunci că narațiunea strategică este un mod particular de a prezenta, de a descrie realitatea socială, furnizând cadrul de interpretare pentru evenimentele dintr-o societate.
Asemenea povestirilor, narațiunile strategice sunt secvențiale, constând în „episoade” sau „momente” care decurg unele din altele, conectează aceste episoade printr-o meta-explicație, introduc personajele pozitive și negative și, în cele din urmă, induc o viziune particulară despre lume.
Pentru că sunt un mod eficient de a te „conecta” la publicul tău, narațiunile strategice sunt utilizate într-o manieră fair play în multe domenii: marketing și publicitate, relații publice, afaceri, în timpul campaniilor electorale. O parte dintre ele, însă, sunt bazate pe dezinformare și devin o armă în războiul cognitiv. În aceste situații, narațiunile strategice se bazează pe amestecul de adevăr și fals și pe interpretări sau contextualizări înșelătoare.
Puterea narațiunilor înșelătoare
Utilizarea narațiunilor strategice în războiul cognitiv prezintă câteva avantaje:
- pot servi ca bază pentru încadrarea oricărui eveniment în sensul dorit, deoarece sunt universale (promovează meta-interpretări asupra lumii);
- nu își pierd relevanța în funcție de evoluția momentelor/evenimentelor cheie (au un caracter atemporal);
- pot fi puse în circulație în avans, lăsate să se viralizeze și să se permanentizeze în ecosistemul de comunicare, urmând a fi asociate, ulterior, unor campanii punctuale de dezinformare, în funcție de necesități;
- devin familiare prin repetiție, ceea ce le face din ce în ce mai convingătoare pentru public;
- sunt greu de combătut, deoarece promovează macro-interpretări, sunt un mix de adevăr și fals, sunt indiferente la contradicțiile interne, pe care publicul nici măcar nu le sesizează uneori, promovează interpretări binare (alb-negru, bun-rău) atractive pentru un public polarizat, se credibilizează prin repetiție, au de mult ori un ton conspiraționist sau anti-sistem care le face populare.
Câteva narațiuni strategice înșelătoare
În România, dar și în alte state europene, pot fi identificate câteva narațiuni înșelătoare (în sensul că sunt lipsite de dovezi clare), care circulă de mai mulți ani deja și care sunt folosite în prezent pentru a formula puncte de vedere favorabile Kremlinului.
Le prezint aici succint, cu scopul de a crește gradul de conștientizare privind acțiunea lor în sfera publică. Hyperlink-urile asociate fiecăreia conduc către informații suplimentare:
- Opoziția elită-popor. Elita nu doar că este deconectată complet față de popor, dar chiar complotează activ împotriva intereselor acestuia. Elita malefică este un element central al multor teorii ale conspirației. Această narațiune identifică rapid țapul ispășitor pentru orice situație, fie că sunt bancherii,
