Comentarii

Opinie FT: Vest europenii privesc cu cinism suferinţa ucrainenilor. Speră ca Putin să nu câştige, deplâng războiul, dar nu cred că este problema lor

Imaginţi-vă că sunteţi un stra­teg vest-european. Sunteţi îngrozit de invadarea Ucrainei de către Rusia. Contrar a ceea ce bănuiesc mulţi est-europeni, nu sunteţi naiv cu pri­vire la Putin şi speraţi că nu va câş­tiga. Sunteţi mândru că ţara natală ajută în problema refugiaţilor ucrai­neni. Deplângeţi războiul. Dar nu credeţi că este problema Europei de Vest, scrie Simon Kuper, editorialist Financial Times.

Vreţi doar ca războiul să se ter­mine, probabil cu o încetare a focului complicată care dă Rusiei teritoriul cucerit. Atunci criza costurilor de trai s-ar putea disipa, ca şi riscul de a aluneca într-un război nuclear. Nu spuneţi niciodată cu voce tare, dar nu vă pasă chiar atât de mult de Ucraina.

Editorialistul FT subliniază că se opune acestei abordări cinice, dorind doar să explice cum gândesc vest-eu­ropenii. Discuţiile privind „Europa uni­tă“ ignoră faptul că există întot­dea­­una mai multe Europe, arată Simon Kuper. De secole, un fel de cortină separă vestul mai bogat al conti­nen­tu­lui de estul mai sărac. A­me­ninţarea lui Putin este existenţială pentru est-europeni, însă în istoria vest-euro­peană, Rusia nu este per­sonajul negativ principal, ci doar un personaj cu multe defi­cien­ţe care ne-a salvat într-un moment crucial, arată Simon Kuper.

Vest-europenii au permis aproa­pe întotdeauna Moscovei să acţione­ze liber în est, în timp ce ei au conti­nuat să trăiască bine, scrie Kuper.

Vest-europenii au avut de câşti­gat de pe urma Rusiei lui Putin. Pentru mulţi strategi din vestul con­tinentului, energia ieftină rusească şi exportul celei mai mari părţi a avuţiei ţării, în special în Londra, au com­pensat uciderea exilaţilor ruşi şi a­mestecul în alegeri, în opinia edi­torialistului Financial Times.

Deocamdată, vest-europenii, sub presiunea SUA şi Europei de est, susţin Ucraina. Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi au vizitat Kievul împreună. Aceştia trimit arme Ucrainei, deşi lent şi nu suficiente pentru că se tem să nu prelungească războiul sau să încurajele armata ucraineană să ia în vizor Rusia.

Dar aceştia ştiu că americanii se entuziasmează cu privire la războaie şi mai apoi îşi pierd interesul, aşa că preferă să se concentreze pe propriile probleme, scrie editorialistul FT.

Cel mai bun prieten al Ucrainei din Europa de vest este probabil Marea Britanie, însă aceasta are o tradiţie militară şi un partid de guvernământ ai cărui susţinători au o preferinţă istorică pentru războaie.

Alte capitale vest-europene aşteaptă cu răbdare ca Kievul să decidă că vrea o încetare a focului. Orice acord i-ar conferi Rusiei control efectiv, dar nu oficial asupra teritoriului cucerit. Vest-europenii s-ar asigura că Ucraina îşi păstrează unele porturi la Marea Neagră pentru ca Putin să nu sufoce comerţul mondial cu cereale.

Da, asta ar însemna răsplătirea unui dictator însetat de sânge, dar aşa sunt relaţiile internaţionale, a se vedea viitoarea visită a lui Joe Biden în Arabia Saudită, scrie Simon Kuper.

„Nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea e în siguranţă“ e un clişeu al vremurilor noastre. Nu e adevărat nici în pandemie, nici în război.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button