Politica

Dacian Cioloș, primul anunț despre o candidatură la prezidențiale în 2024

Europarlamentarul Dacian Cioloș a participat la un interviu în care s-au discutat scenariile anului electoral 2024.

„Eu mă simt pregătit pentru o astfel de candidatură (n.r. la președinție în 2024), dar de aici până la o candidatură e un drum lung, pentru că nu-i vorba doar de ce îmi doresc eu, ci de ce au nevoie cetățenii, ce vor vota cetățenii, ce fel de om, ce fel de profil și ce fel de mesaje vor reuși să redea încrederea oamenilor că funcția prezidențială în România poate fi reactivată, că președintele nu trebuie să stea doar ca un bibelou, să numească prim-miniștri, să semneze demisii și numiri la prim-miniștri, să mai facă câte un discurs în Parlament, că președintele poate să facă mai mult, că poate să joace un rol activ de moderator în societate și că poate să provoace reforme chiar dacă nu are totdeauna pârghiile directe, dar are alte gen de pârghii pe care le poate mobiliza ca să provoace aceste reforme și mai ales, ca să mobilizeze partea aceea de societate care știe și poate să facă lucruri ca să o simtă cât mai mulți cetățeni”, a spus Dacian Cioloș la emisiunea Insider Politic realizată de Sebastian Zachmann.

„Dar în momentul de față mi se pare inadecvat să vorbesc de o candidatură, pentru că îmi dau seama că pentru ca o astfel de candidatură să aibă și șanse, să nu fie doar așa, un anunț făcut ca să mai tragi în sus un partid sau altul sau ca să mai ai un câștig personal de imagine, asta presupune o construcție politică. În momentul de față vedem că pe partea de centru-dreapta, unde cred că s-ar putea construi un astfel de proiect, PNL-ul e complet anesteziat și abandonat în spatele PSD-ului.

(…) Vedem că antreprenorii sunt purtați cu zăhărelul și cei care plătesc oricum taxe la bugetul de stat sunt puși să plătească și mai mult. Și atunci, în condițiile astea, să vorbești de o candidatură fără un proiect consistent mi se pare inadecvat”, a adăugat el.

Ce spune Cioloș despre Geoană

Moderatorul a adus în discuție o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale, iar liderul partidului REPER a răspuns ironic: „Da, haideți să ne duelăm”.

Acesta a continuat: „Haideți să vedem că își depune candidatura și că voi fi și eu în situația să mi depun candidatura și să discutăm legat de ceea ce e de făcut în România. În rest, e decizia dânsului ce intenționează să facă. Dânsul a mai fost candidat, știm foarte bine cum s-a finalizat, știm bine și cum a plecat cu coada între picioare din România”.

„Sigur că acum a stat mai mult sau mai puțin vizibil în țară câțiva ani de zile și vine pe caii NATO, care nu sunt caii dânsului, dar pe care îi călărește temporar. Foarte bine. Eu aștept să putem dezbate despre proiectul România, nu despre caii mai mult sau mai puțin verzi pe pereți”,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button