Comentarii

România Educată, de la proiect de țară la evaporarea moștenirii politice a lui Iohannis

Greva profesorilor a arătat opiniei publice limitele coaliției PSD-PNL, dar și lentoarea cu care președintele ia decizii în situații de criză. O mișcare de protest despre care liderii politici credeau că va deveni, rapid, nepopulară s-a transformat într-un examen picat de guvernanți.

  • Comisia înființată de președinte s-a întrunit de patru ori, apoi, peste proiectul de țară s-a așternut praful.
  • Mai mulți specialiști susțin că Legea Educației va polariza și mai mult învățământul din România, creând o elită a celor admiși la colegiile naționale.
  • Cel mai important proiect al deceniului în care România a fost condusă de Iohannis, în loc să repare ceea ce era stricat, a provocat cea mai mare criză în sistemul de educație.
  • Miliarde și miliarde de lei s-au dus în achiziții de echipamente medicale la suprapreț, în timpul pandemiei, în achiziții de mașini pentru instituții și în angajări ale membrilor de partid în agenții și companii publice.
  • În urmă cu câteva săptămâni, în contextul negocierilor pentru rotativa guvernamentală, dinspre coaliție au apărut primele semne că România a rămas fără bani.

Klaus Iohannis nu a reușit să joace un rol important în reformarea unor domenii sociale, în cei zece ani de mandat.

În 2017, printr-un decret prezidențial, înființează „Comisia privind Proiectul de țară”. 

La acea vreme, avea viziunea de a realiza și trimite către Parlament un document cuprinzător ce urma să devină un ghid pentru reformarea României.

„Proiectul de țară al președintelui Klaus Iohannis este al unei Românii europene, moderne și prospere. Reprezintă drumul pe care țara noastră va trebui să-l parcurgă pentru a oferi cetățenilor siguranță şi prosperitate. Astăzi, mai mult ca oricând, românii au nevoie de o viziune integratoare, pe termen lung, nu una a intereselor politice de moment”, se arăta într-un comunicat al Palatului Cotroceni.

Comisia înființată, din care făceau parte reprezentanți ai partidelor, experți din diferite domenii și consilieri ai președintelui, s-a întrunit de patru ori, apoi, peste proiectul de țară s-a așternut praful.

VIDEO. Peste 15.000 de învățători și profesori au protestat în fața Guvernului, dar și în fața Palatului Cotroceni
O amplă consultare națională

Din cauza complexității temei și a ciocnirilor politice dintre președinte și PSD, Iohannis a fost nevoit să-și tempereze așteptările.

Pentru că avea nevoie, totuși, să-și lege numele de o realizare, președintele a ales să reformeze sistemul de învățământ. Astfel a apărut „România Educată”.

„Acest proiect este cea mai amplă consultare națională din zona educației de până acum”, a spus Iohannis. 

„Nu reprezintă un demers politic, fiind unul de politică publică, un argument pentru a construi și o oportunitate pentru a dezvolta. Scopul său a fost nu doar de a identifica probleme și soluții, ci și de a cataliza energii, de a promova tema educației pe agenda publică și în societate și de a o prioritiza la nivelul autorităților”,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button