Rareş Bogdan îi înţeapă pe Marius Budăi şi pe Adrian Câciu: Nu poţi să spui că buzunarele sunt goale, câtă vreme plăteşti ditamai pensiile speciale
Inquam Photos / Octav Ganea
Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, pune presiune pe ministrul Muncii, Marius Budăi, şi pe ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, cu privire la greva profesorilor. Conform acestuia, „dacă nu au găsit bani, nu au căutat unde trebuie”.
„Aici sunt eu în prima zi de școală. Mai jos, ce cred despre dascăli, educație și situația actuală.
Nu suntem îngeri.
Dacă miniștrii de la Finanțe și Muncă n-au găsit bani pentru dascăli, adică oamenii de la care avem pretenția să mobileze bine mințile copiilor noștri, înseamnă că nu i-au căutat unde trebuie. Nu poți să-ți întorci buzunarele pe dos și să spui „sunt goale”, atâta vreme cât plătești ditamai pensiile speciale sau indemnizații de mii de euro unor membri ai consiliilor de administrație de la companii ale statului – ca să dau doar două exemple, dar lista e tare lungă. E drept că pensiile speciale suportate din bani publici pe lângă pensia cuvenită pe baza contribuțiilor ajunge anual la circa 1,5 miliarde de lei, deci n-ar acoperi necesarul pentru creșterea salariilor din educație la nivelul cerut de greviști. Dar nu le poți spune profesorilor asta, pentru că vor arăta către foști diplomați care au dormit pe ei în comunism sau au servit patria după cum se știe, iar acum își permit concedii exotice. Capra vecinului? Nici vorbă! Discutăm despre echitate, justiție socială, recunoașterea rolului pe care îl au dascălii. Iar viața lor, dincolo de salariul indecent de mic, nu s-a îmbunătățit, dimpotrivă. Întrebați orice profesor cât de greu este să stăpânești clasa, să-i convingi pe copii de importanța disciplinei, de pildă, când mulți dintre acești copii sunt hiperactivi, au surse de informare pe care părinții le controlează cu greu, surse nu întotdeauna adecvate dezvoltării creierului lor. E greu să-i ții în frâu. Tot mai greu. Am povestit într-o emisiune cum o profesoară de matematică extrem, extrem de dedicată meseriei, a venit în clasă și a constatat că nu are catedră, iar copiii i-au spus că au aruncat-o pe fereastră. „Iar dacă faci circ, mergi și tu după ea”… Da, este un caz extrem, este o excepție, dar doresc să subliniez ceva.
Mesaj pentru elevi: Inteligenţa nu se opreşte cu o grevă
Am auzit că se pune problema ce se întâmplă cu copiii de clasa a XII-a dacă continuă greva, am văzut că sunt părinți care se gândesc că-și vor rata viitorul. Nu-l vor rata, fiți pe pace! Un copil acceptat într-o universitate de top din UE nu a tras un singur loz, viitorul îl așteaptă în continuare, căci mintea sa abia începe să descopere, iar viitorii profesori vor fi acolo să-l îndrume. Inteligența nu se oprește cu o grevă.
S-a mai vehiculat în spațiul public ideea că pentru cât muncesc, dascălii au destui bani. Or fi și din aceia care merg acasă după 3, 4 ore și uită ce meserie au! Uscături sunt peste tot! Dar cred că sunt excepții, cred că majoritatea sunt oameni care cred în vocația lor și,