Actualitate

Cât a ajuns deficitul bugetar al României după primele patru luni din acest an

Cât a ajuns deficitul bugetar al României după primele patru luni din acest an / Foto: Pixabay, de Septimiu

Află în articol cât a ajuns deficitul bugetar al României după primele patru luni din acest an.

Deficitul bugetului general consolidat al României a urcat la 1,72% din PIB după primele patru luni din acest an, transmite Agerpres. Astfel, acesta a ajuns la 27,35 miliarde de lei, de la 1,42% din PIB la sfârşitul lunii martie, conform datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor. În perioada similară din 2022, deficitul bugetului general consolidat a fost de 1,23% din PIB.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 1,72 % din PIB, respectiv 27,35 miliarde de lei (Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2) datorat în principal de creşterea volumului de investiţii cu 58,0% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale casnici şi noncasnici în valoare de 3,57 miliarde de lei, volumul mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum şi de influenţele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România”, precizează Ministerul Finanţelor.

Veniturile totale în primele patru luni ale anului curent

Totodată, potrivit Ministerul Finanţelor, veniturile totale au însumat 158,41 miliarde de lei în primele patru luni ale anului curent, cu 9,7% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluţia acestora a fost influenţată în principal de dinamica veniturilor din impozitul pe salarii şi venit, contribuţiilor de asigurări, fondurilor europene şi accizelor, în timp ce încasările din TVA au înregistrat un avans mai temperat (explicat printr-un efect de bază ridicat aferent anului trecut).

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 13,10 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 28,1% faţă de nivelul încasat în aceeaşi perioadă a anului trecut, influenţată preponderent de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (128,9%), veniturile din impozitul aferent pensiilor şi declaraţiei unice consemnând, de asemenea, dinamici pozitive (39,2%, respectiv 12,6%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,9%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,7%). De asemenea, dinamica acestei categorii de încasări a fost influenţată şi de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii (efect negativ din scutirea de impozit pe venit din salarii, conform Legii nr. 135/2022), precum şi de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 50,57 miliarde de lei, în creştere cu 12,3% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,5%), ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, precum şi ca urmare a măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei şi restituirea,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button