Comentarii

Sultanul Erdogan câștigă un nou mandat, dar are de condus o țară măcinată de corupție, prăbușită economic și cu o Opoziție tot mai puternică

În urma unei campanii violente și o prezență masivă la vot, Kemal Kilicdaroglu, candidatul pro-occidental, nu reușește să-l înlăture de la putere pe actualul președinte, oferindu-i încă un mandat de cinci ani în palatul din Ankara.

  • Spre deosebire de Kemal Kilicdaroglu, liderul Opoziției, susținerea pentru Erdogan a fost mult mai omogenă, existând o coordonare bună în campanie între partid și liderul său.
  • Erdogan se prezintă ca un lider puternic, care apără interesele și suveranitatea Turciei pe plan internațional.
  • Erdogan l-a acuzat pe Kilicdaroglu că este „un agent al străinilor” și că vrea să „vândă Turcia”.
  • Opoziția s-a plâns, constant, de nereguli electorale, intimidare și atacuri din partea autorităților.
  • Raport: Nota de plată a economiei Turciei în urma cutremurului din februarie ar putea ajunge la 84,1 miliarde de dolari.

Recep Erdogan, 69 de ani, a câștigat un al treilea mandat de președinte. L-a învins pe Kemal Kilicdaroglu, 74 de ani, liderul Opoziției, într-un al doilea tur de scrutin, în care a pornit favorit, după victoria din primul. 

Relansarea democrației din Turcia se amână, cel care conduce țara de două decenii își păstrează puterea, deși s-a ajuns la o polarizare politică majoră, iar economia s-a prăbușit.

„Opoziția vrea să ne întoarcem la vremurile când Turcia era dependentă de FMI și de alte instituții financiare internaționale”, a declarat Erdogan în timpul campaniei electorale, dar o astfel de situație va fi greu de evitat de către actualul președinte. Marea întrebare e dacă va găsi sprijinul internațional necesar?

Recep Erdogan este unul dintre cei mai longevivi și controversați lideri politici ai lumii. 

De la preluarea funcției de prim-ministru al Turciei în 2003, până la devenirea președintelui țării în 2014, el a reușit să-și consolideze puterea, impunându-și o viziune tradiționalistă asupra societății turce.

Unul dintre atuurile lui Erdogan care l-au ajutat să se mențină o perioadă atât de lungă la putere a fost carisma personală. 

DIASPORA. Cetățenii turci din străinătate au stat ore întregi la coadă pentru a vota. În imagine, în New York, oamenii stau la rând, în ploaie, pentru a-și exprima opțiunea politică – Foto: Hepta.ro

A avut întotdeauna abilitatea de a comunica cu oamenii simpli. Erdogan provine dintr-o familie modestă, lucrând ca vânzător de covrigi în copilărie. 

A reușit să se identifice cu ușurință cu cei din clasa de mijloc, mai săracă a Turciei, formată din comercianți, mici meșteșugari și funcționari, care l-au văzut ca pe unul de-al lor. 

Erdogan este și un orator talentat care știe să mobilizeze masele și să le inspire loialitate.

Sprijinul pe care l-a avut din partea formațiunii sale politice, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), dar din partea unei părți importante a societății turce, care împărtășește valorile sale religioase și conservatoare l-au ajutat să se mențină la putere și să câștige un nou mandat.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button