Adoptați modelul Suediei de reducere a riscurilor pentru a convinge fumătorii să renunțe, îndeamnă experții
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay Pixabay)
Specialiști internaționali în politici de sănătate publică, reuniți recent în cadrul unui seminar la Sao Paolo, au abordat problema politicilor de reducere a riscului asociat fumatului la nivel internațional, pe baza modelelor de succes implementate în diferite țări. Modelul Suediei îndeosebi este cel mai discutat, aceasta fiind în prezent țara care a obținut cele mai bune rezultate din UE în reducerea incidenței fumatului la nivel național.
Studiile recente aduc noutăți: vapingul sau încălzirea tutunului, alternative mai puțin nocive
“Un element care apare mereu în discuție este de ce nu scăpăm cu totul de nicotină. Ei bine, această abordare trebuie să aibă în vedere faptul că există o cerere semnificativă din partea consumatorilor pentru nicotină și nu neapărat pentru pentru fumatul în sine. Eliminarea completă nu este o abordare sustenabilă”, a spus Clive Bates, expert internațional în politici publice. ”Și pentru că drepturile consumatorilor nu pot fi ignorate, o abordare mai echilibrată este minimizarea efectelor fumatului, cu atât mai mult cu cât nu există suficientă informare în acest moment asupra faptului că nu nicotina în sine este responsabilă de riscuri, ci consumul acesteia prin ardere, deci prin utilizarea țigărilor tradiționale”, a subliniat Bates.
În acest context, reducerea riscurilor prin adoptarea unor alternative de consum al nicotinei fără ardere, așa cum este cazul țigărilor electronice sau al produselor care încălzesc tutunul, reprezintă un pas înainte în adoptarea unor strategii sustenabile, care să reducă semnificativ riscurile asociate fumatului.
“Astăzi, studii foarte recente precum studiul Cochrane Review sau rapoartele Serviciului Național de Sănătate Publică al Marii Britanii subliniază foarte clar că utilizarea unor alternative precum vapingul funcționează mult mai bine ca metodă de renunțare la fumat decât orice alte metode de substituție a nicotinei,” a adăugat Clive Bates.
În condițiile în care cererea pentru nicotină rămâne ridicată, tehnologia ultimilor ani a evoluat pentru a putea livra în continuare consumatorilor nicotină, însă sub forme mai puțin riscante și care să sprijine o tranziție sustenabilă de la fumatul tradițional la metode mai puțin nocive pentru consumatori. Această tranziție este vizibilă și în domeniul auto, unde asistăm la o trecere treptată către vehicule electrice, ca variantă mai puțin nocivă pentru mediu. Societățile se îndreaptă spre soluții care să minimizeze riscurile, iar un alt exemplu recent este cel al Marii Britanii care încurajează fumătorii să treacă la țigări electronice în locul fumatului, vizând astfel un progres major în domeniul sănătății publice, au mai arătat experții participanți la eveniment.
Suedia are cele mai bune rezultate din UE în domeniul reducerii fumatului. Care este politica lor?
În condițiile în care Suedia este pe cale să devină una dintre primele țări „fără fumători” din lume, definite ca state în care mai puțin de 5% din populație fumează, experții reuniți la Sao Paolo au explicat metodele implementate de această țară care au condus la rezultate fără precedent și sunt considerate o victorie în ceea ce privește politicile de sănătate publică.