Zona Pipera, evitată de companii. Peste 40% dintre locurile de birouri sunt neocupate
Potrivit unui raport realizat de Cushman & Wakefield Echinox, zona Pipera are printre cele mai neocupate zone de birouri din tot Bucureștiul.
Potrivit unui raport eliberat în luna februarie, aproximativ jumătate de milion de metri pătrați de birouri sunt goale, în București, marcând cea mai mare cotă de neocupare din ultimii ani.
Pentru a vedea cu exactitate unde sunt cele mai mari probleme, Cushman & Wakefield Echino a împărțit Capitala în 11 sub-piețe. Concluzia a fost că Estul și Nordul Bucureștiului trag mult în jos scorul general privind ocuparea spațiilor de birouri, cu precădere Pipera, care obișnuia să fie principala atracție a companiilor, în trecut.
Rata de neocupare în Pipera este de 41,3%, dintr-un total de circa 210.500 mp, în condițiile în care chiriile sunt mai modeste decât în alte zone.
Se menține discrepanța foarte mare între proiectele de clasa A și clasa B în ceea ce privește rata medie de neocupare, care ar putea fi diminuată prin investiții în modernizarea și aducerea la standardele actuale, inclusiv cele legate de ESG, ale clădirilor vechi, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, prezentate în cadrul unui comunicat de presă.
”Piața de birouri la nivel mondial trece printr-o perioadă de readaptare impusă de sistemul hybrid de lucru, provocări pe care le resimțim și în România și ne referim aici la gradul de utilizare al spațiilor închiriate, la redimensionarea acestora și la creșterea exigențelor chiriașilor când vine vorba de calitatea și mai ales performanța energetică a clădirilor de birouri. Revenirea angajaților în birouri va continua să fie o provocare, însă majoritatea companiilor și-au definitivat strategiile privind ocuparea spațiilor, astfel că ne așteptăm ca în perioada următoare să vedem mai multe mișcări în piață în sensul unor consolidări sau relocări”, a declarat Mădălina Cojocaru, partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Potrivit aceluiași raport, jumătate din stocul de spații de birouri din București are o vechime medie de peste 10 ani, iar aproape 15% este mai vechi de 15 ani. Cele mai ”tinere” zone de birouri sunt Centru-Vest și Sud, cu o medie a vârstei de 7 ani, respectiv 9 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
birouri
grad de neocupare
pipera