Politica

Sorin Grindeanu se contrazice după nici un an. Ministrul Transporturilor nu mai vrea construcția unui nou terminal la Aeroportul Otopeni

Inquam Photos / Octav Ganea

Deși anul trecut, Sorin Grindeanu declara că Aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal, anul acesta, ministrul Transporturilor s-a sucit și nu mai dorește această extindere.

Pe 20 mai 2022, Sorin Grindeanu, aflat la Galați, a declarat că aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti are resurse financiare şi diverse modalităţi prin care se poate dezvolta, conform Adevărul.

„În primul rând, Aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal şi ştim cu toţii“, spunea, în urmă cu aproape un an, ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu s-a sucit

Construcţia unui terminal nou la Aeroportul Otopeni nu se justifică în acest moment, având în vedere numărul de pasageri, însă trebuie aduse îmbunătăţiri actualului terminal, consideră ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Aeroportul Otopeni în acest moment trebuie să ajungă, şi sper că va ajunge la sfârşitul anului 2023, la numărul de pasageri dinainte de pandemie. Adică să se recupereze ceea ce s-a pierdut. În acest moment, astăzi, când vorbim, pe numărul de pasageri, pe toate studiile, şi avem studii şi de la Banca Mondială şi vi le pot pune la dispoziţie, nu se justifică construcţia unui terminal nou. Că trebuie să fie îmbunătăţiri sunt perfect de acord. La benzile care aduc bagaje, tot ce ţine de buna funcţionare în actualul terminal, clar că trebuie să fie îmbunătăţit. Eu vorbesc de un terminal nou, care înseamnă foarte mulţi bani. Astăzi, când vorbim pe numărul de pasageri pe care îl are Aeroportul Otopeni, nu se nu se justifică. În 5 ani da, posibil, dacă se menţine acest ritm de creştere“, a precizat ministrul Transporturilor, duminică, la Digi 24, citat de Agerpres

Potrivit lui Sorin Grindeanu, lucrurile vor fi îmbunătățite pe actualul terminal și se fac lucrări în acest sens.

„Asta nu înseamnă că lucrurile nu trebuie să fie îmbunătăţite pe actualul terminat. Sunt perfect de acord cu dumneavoastră: curăţenie, benzile de adus bagaje, fluxul pasagerilor. Eu când merg vineri seara, de exemplu, când plec în weekend la Timişoara, la acea oră este un vârf de trafic, nu doar pe cursele interne, ci şi externe. Dar aceste investiţii au început să fie făcute şi sper să continue în Aeroportul Bucureşti, inclusiv investiţii în acel burduf, burduful care intră în sau care face legătura cu avioanele. Parte dintre ele trebuie să fie schimbate, sunt depăşite“, a subliniat Grindeanu.

Potrivit datelor publicate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în luna ianuarie a acestui an, traficul aerian înregistrat pe cele două aeroporturi din Capitală – Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu – a crescut cu 82,2% în 2022, faţă de 2021, până la un număr de 12.610.247 de pasageri.

De asemenea, anul trecut, s-au raportat 120.745 de mişcări de aeronave (aterizări plus decolări), în creştere cu 30,7%, de la un an la altul.

„Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button