Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Despre nevoia de a menţine eforturile pentru susţinerea dinamicii pozitive a productivităţii muncii
Numeroasele provocări şi crize cu care se confruntă economiile lumii în ultimii ani necesită un efort susţinut de consolidare, de creştere a robusteţii lor şi de adaptare la noile condiţii.
Creşterea competitivităţii este o componentă vitală a dezvoltării economice pe baze sustenabile pentru că susţine exporturile şi eficienţa mecanismelor de piaţă interne, contribuie la stabilitatea preţurilor, îmbunătăţeşte rezultatele financiare ale firmelor sporindu-le capacitatea de finanţare internă şi de accesare a finanţării externe, iar pe termen lung, este o componentă în panelul larg de factori ce facilitează creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare a angajaţilor, susţinând consumul acestora. În fapt, o creştere a productivităţii duce şi la o creştere a competitivităţii economiei respective, cu impact important asupra echilibrelor macroeconomice.
Astfel se închide un cerc virtuos la nivelul întregii economii şi la nivelul societăţii, deoarece creşterea economică antrenată de sporirea eficienţei generează resurse suplimentare, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru cel public. Acestea pot fi direcţionate spre cercetare, educaţie, sănătate, cultură, siguranţă publică, cu efect de creştere în continuare a nivelului capitalului tehnologic şi a bunăstării salariaţilor, generând noi premise pentru sporirea în continuare a competitivităţii.
Productivitatea muncii este unul dintre determinanţii importanţi ai competitivităţii (alături de nivelul tehnologic, costul finanţării etc), acţionând în principal asupra costurilor de producţie, ceea ce permite companiilor să consolideze sau să câştige cotă de piaţă având produse mai ieftine la un nivel comparabil de calitate în raport cu concurenţa.
La nivel global şi european se menţine preocuparea pentru creşterea în continuare a productivităţii, inclusiv în ţările avansate din punct de vedere economic şi cu atât mai mult în economii aflate în dezvoltare, aşa cum este şi situaţia României, care, din această perspectivă, se plasează încă sub media UE, aşa cum vom observa din datele prezentate în continuare. Totodată, stimularea productivităţii şi dezvoltarea capitalului uman se numără printre obiectivele menţionate de OECD în cadrul procesului de aderare a României la această organizaţie.
Pentru a declanşa şi întreţine o dinamică favorabilă a productivităţii muncii este necesar să vedem mai întâi de la ce nivel plecăm, ce eventuale bariere sunt de înlăturat şi prin ce măsuri se poate întreţine acest proces de acumulări graduale şi consecvente pe parcursul unor orizonturi lungi de timp.
Datele Eurostat prelucrate şi ilustrate în Figura 1 de mai jos arată că România avea în anul 1995 cel mai redus nivel al productivităţii orare în termeni nominali exprimate ca procent din media la nivelul Uniunii Europene, respectiv 23,7 la sută. Pe parcursul următorilor 6 ani, până în 2001, nivelul productivităţii orare în România raportate la media UE a înregistrat chiar o uşoară scădere, ajungând la circa 23,6 la sută.
Începând însă cu anul 2002 este vizibilă în date şi pe graficul de mai jos o îmbunătăţire în termeni relativi a productivităţii, probabil inclusiv ca efect al transformărilor economice susţinute prin programele din perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană (PHARE, ISPA etc). Acestea, împreună cu consolidarea bazelor mecanismelor de piaţă,
