Externe

S-a aflat MOTIVUL pentru care criminalul de 13 ani din Belgrad și-a ucis colegii cu sânge rece

Motivul masacrului din Belgrad, unde un copil de 13 ani și-a ucis colegii cu sânge rece are rădăcinile adânc înfipte în invidie și gelozie, la fel ca în cazul primului act criminal al istoriei umane prezentat în Biblie, când Cain, orbit de gelozie, l-a ucis pe fratele său Abel. 

În urmă cu o spătămână, un elev de 13 ani și-a împușcat mortal opt colegi la Școala Elementară „Vladislav Ribnikar” din Belgrad. Masacrul l-a plănuit timp de o lună şi a făcut lucrul acesta amănunţit, au constatat polițiștii care au făcut percheziții la el acasă.

Însă apar detalii şocante din anchetă. Presa sârbă scrie, citând surse din anchetă, că băiatul a avut un motiv bizar pentru acest act criminal: cei care erau pe lista lui erau mai buni decât el la școală și nu a vrut ca ei să iasă în evidență.

Se presupune că unii copii erau mai buni decât el la școală, iar el nu voia ca ei să se facă remarcați prin aceste abilități pe care le aveau, scrie cotidianul telegraf.rs, citat de digi24.ro. 

Criminalul de 13 ani citise inclusiv Codul penal al Serbiei și știa că dacă va comite masacrul până să împlinească 14 ani nu va răspunde penal, mai transmit sursele citate. 

Kosta Kecmanovic nu a fost deloc interesat de victime şi nu a arătat compasiune, singurul lucru care contează pentru el este dacă a devenit popular în urma gestului său. „Se vorbește despre mine, sunt eu regele rețelelor?”, ar fi singura întrebare pe care băiatul o adresează angajaților Clinicii de Neurologie și Psihiatrie pentru Copii și Tineri unde este internat. 

Narcisismul este o trăsătură de personalitate caracterizată de părerea excesiv de bună despre propria persoană, alături de căutarea de admirație și atitudini de grandoare și egoism, se arată pe wikipedia.org. 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button