Datele celui mai recent Eurobarometru indică faptul că românii au devenit în ultimii ani din ce în ce mai eurosceptici, în timp ce acum un deceniu încă dominau topurile euroentuziasmului. În prezent, doar unul din doi români (52%) tinde să aibă încredere în UE, un rezultat apropiat de media UE (47%). În plus, datele furnizate publicităţii de către Parlamentul European reflectă o diminuare a atitudinilor pozitive în ceea ce priveşte câţiva indicatori cheie. Doar 38% dintre români consideră că UE se îndreaptă într-o direcţie bună; 46% au o imagine pozitivă despre UE; 46% consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun. În schimb, 56% dintre români se declară nemulţumiţi de modul în care UE a gestionat creşterea costurilor (de exemplu, la alimente sau la energie). Cu toate acestea, românii rămân relativ optimişti (59%) cu privire la viitorul UE.
Sursele de euroscepticism sunt diverse la nivelul cetăţenilor europeni. În cazul României, putem remarca rolul clivajului Est-Vest şi consecinţele acestuia asupra opiniei publice. Clivajul Est-Vest, înţeles în primul rând ca un decalaj de dezvoltare socio-economică, afectează, în contexte geopolitice volatile, percepţiile publice. La început, aderarea la UE a fost văzută de către marea masă a cetăţenilor ca un mijloc de dezvoltare şi progres şi ca un semn că urmează mult dorita convergenţă cu spaţiul occidental. Din nefericire, criza economică severă care a lovit UE în 2008, la doar un an de la aderarea României la UE, a fost urmată la scurt timp de alte provocări, dintre care pandemia de COVID-19 şi invazia din Ucraina sunt doar cele mai recente. Treptat, s-a cristalizat un curent de opinie, nu neapărat dominant, dar demn de luat în seamă, conform căruia beneficiile promise ale aderării nu sunt suficiente şi, mai ales, nu reuşesc să reducă decalajele de dezvoltare faţă de ţările occidentale dezvoltate, amplificându-le pe cele de la nivel regional/subnaţional. În plus, este pe cale să se cristalizeze percepţia conform căreia interesele statelor occidentale nu s-ar alinia întotdeauna intereselor României pe un număr de subiecte, fie de natură economică, fie de natură culturală, identitară.
Crizele din ultimii trei ani conduc, totuşi, la situaţii şi provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internaţional. În noul context, de ˝Europă pragmatică˝, există noi oportunităţi greu de anticipat în trecut, care necesită acţiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE. E nevoie să ieşim din polarizarea extremă de genul ˝UE este totul˝ sau ˝să ne mai lase în pace UE˝. Uniunea Europeană nu este totul, nu epuizează modalităţile de cooperare internaţională, dar este crucială pentru români. În interiorul UE, România are obiectivele sale strategice precum aderarea la spaţiul Schengen, adoptarea monedei unice europene şi sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, obiective care ţin de aprofundarea integrării europene şi ancorarea, cât mai profundă, în realităţile cât se poate de concrete ale construcţiei supranaţionale.
UE este parte a evoluţiilor interne, atât în acele domenii de competenţă exclusivă a Uniunii, cât şi în cele în care competenţa este partajată cu statele membre.
