Dacă la Moscova Putin face ce știe mai bine, înscenarea unor atacuri care să-i permită să strângă și mai tare dictatura, prin propagarea panicii și a imaginii de cetate asediată, la București urcă pe scenă Jordan Peterson, oficial autor de cărți de psihologie (deși ultimele încercări livrești fac parte mai degrabă din așa-numita literatură de dezvoltare personală), devenit un guru pentru conservatorismul radical și, iată, un purtător de mesaj anti-UE pe scena românească.
Jordan Peterson este celebru pentru poziționările sale în linia neoconservatorimului radical, cu tot ce înseamnă asta: paradigmă tradiționalistă a familiei, în care femeia trebuie să-și asume vulnerabilitățile genetice și sociale, anti-avortul și tot ce derivă de aici. A îmbrățișat mai degrabă postura unui pastor, prelegerile lui nu au vreo autoritate academică, ci sunt predici. Până aici, lucrurile nu sunt cu mult ieșite din comunul predicatorului mediatizabil, care încasează, de altfel, bani serioși pentru evenimentele publice (și private).
Întrebările apar atunci când își pune la bătaie popularitatea, pentru a legitima și răspândi narațiuni utilizabile politic, în special de felul celor care servesc Rusiei. Prima venire a lui Peterson la București, anul trecut, a fost precedată de o luare de poziție radicală în ceea ce privește războiul, în care acesta nu mai distingea clar între victimă și agresor și relativiza costurile umane enorme pe care Ucraina le plătește. O narațiune care nu prinde atât de bine în România, dincolo de intoxicări masive ale agendei, românii văd în Putin ceea ce este, un dictator criminal, care și-a trimis mercenarii să ucidă, să violeze și să deporteze copii din Ucraina în Rusia.
Unde poate lucra Rusia e la sentimentul românilor că nu e treaba lor să susțină Ucraina, de vreme ce, pe de o parte, propriile lor vieți sunt vulnerabile socio-economic și, pe de altă parte, Ucraina nu a fost în istorie prietenul României.
Exact în aceste două registre au fost declinate marile narațiuni utile Moscovei, de la încălcarea drepturilor minorității române din Ucraina până la cazul Bâstroe, pe care ministrul Grindeanu era preegătit să-l investigheze, cu navele gata pregătite de fotografie și cam atât, restul era impostură. O operațiune de intoxicare și dezinformare va mixa mereu bucăți de adevăr în contexte nepotrivite, astfel încât să se poată adresa unor prejudecăți și emoții primare și asta s-a văzut în toate cele trei mari narațiuni de intoxicare: minoritatea, preoții ostracizați și Bâstroe.
Care-i treaba atunci cu Jordan Peterson? Dincolo de poziționările lui în privința războiului de agresiune al Rusiei, la București, Peterson a preluat discursul suveranist, care transformă România într-o victimă a Bruxelles-ului. Or, această retorică este una care alimentează nesiguranța socială și sentimentul acut de nereprezentare politică. Nici nu are Peterson o misiune grea, între cetățean și politic ruptura este deja cronicizată, românii se auto-percep pe cont propriu. Or, acest sentiment de însingurare față de politicienii care ar trebui să guverneze țara este cel speculat în strategiile de manipulare.
Noreena Hertz amintește, în cartea Secolul singurătății (Humanitas),
