Politica

Școlile vor avea mână liberă să-şi închirieze spaţiile după bunul plac. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care școlile își vor putea închiria spațiile disponibile pentru creșterea veniturilor.

Un proiect de lege inițiat de USR a fost adoptat de Senat cu 75 de voturi și le oferă școlilor posibilitatea de a închiria spațiile disponibile pentru a-și crește veniturile. Instituțiile de învățământ pot înciria spațiile numai atunci când nu este afectat orarul elevilor. „Mesajul pe care vrem să îl dăm este unul de autonomie – vrem școli cu mai multă responsabilitate pentru a avea rezultate mai bune, o bază materială mai dezvoltată. În nici un caz nu trebuie să gândim că asta va compensa alocările de la buget în vreun fel – nu! Am văzut că această majoritate parlamentară nu vrea mai mulți bani pentru educație – pentru profesori, ori să garanteze acel 15% din buget, așa acum nu a dorit vreodată să garanteze acel 6% din PIB”, a transmis senatorul USR Ștefan Pălărie, potrivit antena3.ro.

Proiectul de lege prevede obligativitatea ca orice activitate desfășurată să se circumscrie legii și bunelor moravuri. „Instituțiile de învățământ vor avea, astfel, capacități de autogestionare crescute, vor avea posibilități reale de a obține venituri proprii pe care să le administreze și să le cheltuiască în acord cu nevoile proprii, întărind astfel autonomia și descentralizarea deciziei la nivelul școlilor” se arată în expunerea de motive.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button