Actualitate

BNR nu poate contracara efectele inflației – minuta. ”Ar provoca pierde ample”. Scenariile momentului, unde vom ajunge

Banca Centrală a României nu are o perspectivă pozitivă cu privire la evoluția inflației. 

Consiliul de Administrație al BNR nu se arată prea optimist cu privire la evoluția inflației, o inflație care se anunță a rămâne extrem de ridicată până în iunie… 2023. Anul se va încheia cu o inflație de 12,5% arată previziunile momentului, iar iunie 2023 nu ne va găsi mai bine – 12,4%. Scenariile anterioare vorbeau de 9,6%, respectiv 5%, ceea ce arată că suntem departe de ceea ce se anticipa. 

”În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că evaluările actualizate relevă o nouă deteriorare considerabilă a perspectivei inflaţiei pe întregul orizont de prognoză. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să îşi accentueze creşterea în T2/ 2022 – până la 14,2% în iunie, faţă de 11,2% în proiecţia precedentă –, şi să descrească doar uşor în următoarele patru trimestre, ajungând la 12,5% în decembrie 2022 şi la 12,4% în iunie 2023, mult peste nivelurile de 9,6%, respectiv 5,0% prognozate anterior. Totodată, după o ajustare descendentă relativ abruptă probabil consemnată ulterior pe fondul unor ample efecte de bază, ea este aşteptată să se reducă treptat şi să rămână la finele orizontului prognozei la 6,2%, semnificativ deasupra intervalului ţintei, precum şi a valorii previzionate în februarie, de 3,2%”, se menţionează în Minuta CA al BNR, citată de Ziarul Financiar, conform Mediafax. 

De ce nu intervine mai mult BNR

Banca centrală spune că dacă ar interveni mai puternic în piaţă prin creşterea mai mare a dobânzilor, restrângerea masei monetare, efectul ar fi devastator pentru economie.

”În acelaşi timp, s-a reafirmat că o eventuală tentativă a băncii centrale de a contracara efectele inflaţioniste directe şi indirecte, deosebit de ample, ale şocurilor adverse pe partea ofertei ar fi nu doar ineficace, ci chiar contraproductivă, întrucât ar provoca pierderi ample activităţii economice şi ocupării forţei de muncă pe termen mai lung”, mai arată Minuta CA al BNR.

Citește și: EXCLUSIV  Inflația a ajuns la 13,8%. Coșea: În viitoarele luni, populația nu va mai avea bani. Trebuie luate, acum, măsuri concrete

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button