Politica

Președintele PSD Iași care a făcut propagandă pro-Rusia a fost interzis de Ambasada SUA la evenimentul de celebrare a Parteneriatului strategic România – SUA

Ambasada SUA în România a exclus organizația PSD Iași de la celebrarea a 25 de ani de Parteneriat strategic România – Statele Unite ale Americii.

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a exclus de pe lista de invitați la ceremonia de celebrare a 25 de ani de Parteneriat Strategic România – SUA întreaga organizație a Partidului Social Democrat Iași, scrie Dezvăluirea.

Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România, a inaugurat în fața Palatului Culturii din Iași Expoziția We the People. La ceremonie au participat oficialitățile locale, cu excepția reprezentanților PSD, AUR și ai Dianei Șoșoacă.

La eveniment au fost invitate oficialitățile locale, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, primarul Mihai Chirica, mitropolitul Moldovei și Bucovinei IPS Teofan etc. precum și parlamentari și aleși locali.

„Prima zi plină a doamnei ambasador la Iaşi s-a încheiat cu vernisarea expoziţiei foto „Noi, Poporul”, a Ambasadei. Ambasada este încântată şi onorată să prezinte această expoziţie unică tuturor celor din Iaşi. Ea celebrează cei aproape 26 de ani de când naţiunile noastre au semnat Parteneriatul Strategic şi beneficiile extraordinare pe care acesta le-a adus. Angajamentul nostru comun faţă de securitate, prosperitate economică şi schimburi academice şi culturale deschise ne-a apropiat naţiunile şi va continua, cu siguranţă. Prezentarea poveştii noastre multora care nu o cunosc aduce întotdeauna satisfacţii, iar această expoziţie invită pe toată lumea să exploreze cum am creat împreună fundamentul democratic pe care ne aflăm“, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA.

În urmă cu un an, Maricel Popa, președintele PSD Iași, critica vizita Kamalei Harris în România și denunța sprijinul pe care țara noastră și aliații NATO îl oferă Ucrainei. 

„Și iată de ce vine Kamala la București. Maximul pe care SUA la obținut de la Polonia a fost OK-ul in ceea ce privește donarea MIG-urilor către SUA in schimbul dotării armatei Ucrainei cu F-16. Si asta rețineți sa face gratis. Acum SUA are niște MIG-uri pentru care sa găsească transportator către Ucraina. Polonezii au ieșit singuri din joc iar nemții au refuzat sa primească acele avioane pe teritoriul lor. Astfel încât venirea Kamalei Harris se face pentru a ordona autorităților române transferul MIG-urilor către Ucraina. Dacă servanții noștri vor accepta totul ar echivala cu o sinucidere pentru noi. Oficial devenim parte a conflictului, iar Rusia poate considera că România i-a declarat război“, se arată într-un mesaj postat de Maricel Popa în urmă cu un an.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button