Actualitate

CFR Călători vrea să împrumute 100 de milioane de euro de la BERD. Ce investiții vor avea loc?

CFR Călători a făcut demersuri la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a lua cu împrumut în jur de 100 de milioane de euro în vederea achiziţiei în leasing operaţional a unui număr de 30 de rame noi, a anunţat, joi, directorul general al companiei, Traian Preoteasa.

‘Este clar că perioada trenurilor cu locomotivă şi vagoane este depăşită. În afară de faptul că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară – n. r.), care este intermediarul între noi şi Guvern, deci practic noi luăm subvenţia de la ARF, este şi organismul abilitat cu achiziţii de material rulant nou şi a derulat şi derulează în continuare achiziţiile în ceea ce priveşte trenurile Inter-Regio, Regio şi ce mai au ei, este clar că CFR Călători nu poate aştepta achiziţia ARF-ului.

Am contactat Banca Europeană de Dezvoltare BERD, s-au depus documentaţiile necesare şi aşteptăm finanţarea şi, în colaborare cu BERD şi cu uzine mari producătoare, vom achiziţiona sau intenţionăm să achiziţionăm în jur de 30 de rame noi’, a spus Traian Preoteasa, într-o conferinţă de presă, în care şi-a prezentat activitatea de la preluarea mandatului, la 1 octombrie 2021.

El a admis că sunt probleme cu faptul că CFR Călători are pierderi, însă, cu garanţia statului, crede că va putea accesa în jur de 100 de milioane de euro pentru achiziţia de material rulant.

‘Era o variantă de achiziţie second-hand, dar BERD nu finanţează decât achiziţie de material rulant nou. Vom dota cu rame – ăsta este viitorul transportului feroviar – CFR Călători atât prin ARF, cât şi prin contribuţie proprie, dat fiind că anul trecut, în decembrie, s-a semnat un contract de servicii publice pe 10 ani care ne dă acces la o finanţare, să zicem, mai bună. Avem nişte probleme de încheieri de bugete pe care le încheiem pe pierdere, dar, cu garanţia statului, probabil că vom accesa în jur de 100 de milioane de euro de la BERD ca să achiziţionăm rame noi’, a afirmat acesta.

Preoteasa a precizat că ramele vor fi achiziţionate în leasing operaţional, întrucât compania nu are buget de investiţii.

‘În leasing operaţional. Vom vedea la momentul potrivit. Discuţia cu BERD a început cam acum două luni. Suntem în faza de depunere a documentelor. Vom căuta cele mai bune condiţii de livrare. Sigur în leasing operaţional. Nu putem face achiziţii, nu suntem abilitaţi. În leasing operaţional, cele mai bune variante pe care le vom găsi la momentul acela pe piaţă. Nu vă pot spune direcţia pe care o avem – avem o direcţie dar nu v-o pot spune’, a explicat directorul general.

Întrebat de ce compania nu poate face achiziţii directe, Preoteasa a răspuns: ‘Bugetul de investiţii este aproape de zero. Investiţia se creează din profit sau din amortizare. Amortizarea nu este, profitul nu este’.

Şeful CFR Călători a adăugat că pentru 2022 s-a creionat un proiect de buget cu o pierdere de aproximativ 640 de milioane de lei, însă a subliniat că operatorul de transport călători nu mai are datorii la CFR SA,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button