Politica

România va fi protejată prin decizia Comisiei Europene de stopare a importurilor de cereale din Ucraina, explică Petre Daea

imagine ilustrativă/ foto Petre Daea Facebook

România va fi protejată prin decizia Comisiei Europene de stopare a importurilor de grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui şi ulei de floarea-soarelui din Ucraina şi va primi suma cuvenită pentru a acorda banii respectivi fermierilor cât mai repede cu putinţă, indiferent dacă cele patru ţări ridică sau nu măsurile pe care le-au luat unilateral, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea. 

Acesta a susţinut miercuri o conferinţă de presă, la o zi după ce a participat la Consiliul Agricultură şi Pescuit, de la Luxemburg.

‘Comisia a stabilit aşa: se interzice importul de produse din Ucraina la următoarele: la grâu, la porumb, la floarea-soarelui, la rapiţă şi apoi şi la uleiul de floare-soarelui. Aceasta a fost concluzia la care a ajuns Comisia, analizând propunerile noastre, solicitările noastre şi interpretând din punct de vedere juridic deciziile care se pot lua în condiţiile permise de Regulamentul European 870, care a instituit aceste norme de liberalizare, norme care îşi au originea în acordul de asociere semnat de către Uniunea Europeană şi parafat de către toate ţările membre, acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina’, a precizat Daea.

Şeful de la Agricultură a explicat că România aşteaptă ca această oprire a importului să se facă prin act de către Comisia Europeană, care este responsabilă în domeniu, iar dacă astăzi şi mâine celelalte ţări nu renunţă, România este protejată de decizia Comisiei prin care se instituie interzicerea importului pe teritoriul ţării până pe data de 5 iunie.

‘Se pune întrebarea ce a câştigat România? Da, România a câştigat răspunsul dat de Comisie şi aşteptăm decizia ca această oprire a importului să se facă prin act de către Comisia Europeană, care este responsabilă în domeniu – şi, al doilea, să primească imediat suma necesară care îi revine din repartizarea banilor din cei 100 de milioane euro. Dacă astăzi şi mâine celelalte ţări nu renunţă, România este protejată de decizia Comisiei prin care se instituie interzicerea importului pe teritoriul României până pe data de 5 iunie. De ce până pe data de 5 iunie? Pentru că până atunci îşi are valabilitate Regulamentul 870 care trebuie modificat şi la care vom lucra şi vom dialoga în interiorul Uniunii Europene cu ţările interesate – şi spun încă o dată cu ţările care sunt afectate, dar în dialog instituţional cu Comisia Europeană, în aşa fel încât să putem proiecta şi un drum mai lung de acţiune comună şi instituirea unor reguli comune pentru protejarea pieţei de importurile din Ucraina’, a adăugat ministrul.

El a subliniat că peste 20 de ţări au dat acest mesaj în aşa fel încât regula comună de piaţă ‘să fie păstrată în integralitatea ei, cu analize secvenţiale şi cu intervenţii, folosindu-se instrumentele de sprijin care există la îndemâna Comisiei Europene’.

‘Oficial am intrat în consiliul de miniştri, iar la un punct de ordinea de zi, care nu a fost public, a fost analiza pieţei.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button