Evoluţia bugetului din 2023 pare că a luat prin surprindere autorităţile, diferenţa dintre veniturile statului şi cheltuieli fiind deja de 1% din PIB după primele două luni ale anului. Cum situaţia este îngrijorătoare, iar declaraţiile de la cel mai înalt nivel nu au venit decât ca să o confirme repetat în ultimele zile, contribuabilii au început să fie la rândul lor preocupaţi de ceea ce urmează: măsuri de austeritate, creşteri de taxe, ambele?
Pentru a înţelege unde ne îndreptăm, trebuie însă să ne uităm mai întâi la cauze, să încercăm să le identificăm şi, apoi, să vedem ce soluţii există. În primul rând, nu trebuie să neglijăm contextul internaţional. S-a tot vehiculat izbucnirea unei crize economice în ultimii trei ani, iar percepţia a fost că am evitat-o sau că aceasta întârzie să apară. În fapt, economiştii la nivel global sunt de acord că lumea întreagă traversează deja o criză, dar care are altă formă şi altă manifestare decât cele experimentate. Avem de-a face cu crize suprapuse, numite policrize, generate de pandemie, războiul din Ucraina, criza energetică, inflaţia înaltă persistentă, înăsprirea condiţiilor financiare pe pieţe, fragmentarea sistemului economic global cu întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi schimbările climatice.
Reducerea deficitului excesiv
În al doilea rând, avem contextul local şi dacă ne referim în special la finanţele publice, care reflectă în bună măsură sănătatea politicilor publice, dar şi a economiei în ansamblu, trebuie să ne amintim că România avea deja probleme înainte de apariţia pandemiei, iar criza generată de COVID a fost cea care a pus pe ”hold” aceste probleme. Este vorba de procedura de deficit excesiv declanşată la adresa României în 2020, ca urmare a depăşirii plafonului maxim admis în UE pentru deficitul bugetar, de 3% din PIB. În condiţiile pandemiei, Comisia Europeană a suspendat temporar regulile fiscale până la finele anului 2023.
Cu alte cuvinte, din 2024, bugetul României ar trebui să înregistreze un deficit de cel mult 3% din PIB, adică să realizeze treptat consolidarea fiscală, aşa cum s-a şi întâmplat până în acest an. Mai precis, deficitul bugetar a coborât de la 9,6% din PIB în 2020, la 6,7% în 2021 şi la 5,6% anul trecut. În acest an ţinta propusă este de 4,4% din PIB, dar deja după primele două luni deficitul se află la 1% din PIB. Practic ajustarea dorită va fi foarte dificil de atins în aceste condiţii.
Cum a reuşit România să facă paşii spre consolidare fiscală, diminuând deficitul în ultimii doi ani, dar pare că nu mai reuşeşte în acest an? În bună măsură explicaţia ţine de evoluţia bună a economiei care a crescut chiar peste estimări şi de un efect fiscal pozitiv al inflaţiei pentru încasările bugetare, mai ales ca urmare a preţurilor la energie. Se poate însă baza consolidarea fiscală doar pe aceşti factori conjuncturali sau trebuie să mizeze pe reforme?
Dacă vorbim de reforme structurale, lucrurile se schimbă. Progresul a fost lent. ANAF a demarat multe proiecte de modernizare,
