Poate că oamenii simpli nu sunt educaţi financiar, dar cele mai mari falimente, prăbuşiri sunt făcute de oameni educaţi financiar
La finalul lunii martie, într-un weekend, Credit Suisse, a doua mare bancă a Elveţiei, a fost preluată de UBS, prima bancă, pentru a se evita o prăbuşire a întregului sistem financiar global. Acţionarii Credit Suisse şi-au pierdut banii, la fel ca şi deţinătorii unor serii de obligaţiuni Credit Suisse. Nu ştiu pe câtă lume interesează această tranzacţie şi ce s-a întâmplat acolo, dar poate fi văzută şi ca un semnal de alarmă în privinţa modului de administrare a banilor, în special a celor personali.
În FT Weekend, 8-9 aprilie, cel mai cunoscut ziar de business din Europa, a fost publicat un reportaj de la Adunarea Generală a Acţionarilor Credit Suisse. Sute şi mii de acţionari, în special mici, au protestat timp de câteva ore împotriva conducerii băncii, împotriva autorităţilor elveţiene şi împotriva presei, în special a Financial Times.
Întotdeauna presa este pe lista celor vinovaţi când se produce o prăbuşire, pentru că din cauza presei se produce acel eveniment, nu din cauza managementului şi a autorităţilor de supraveghere. Aceste adunări generale ale acţionarilor sunt un fel de entertainment, unde acţionarii mici au prilejul să-şi facă auzită vocea în câteva secunde sau în câteva minute, cât are fiecare la dispoziţie.
Acţionarii mari, cei care contează şi care aprobă deciziile conducerii executive, sunt prezenţi, dar nu se bagă. Aşa că acţionarii mici nu contează, deşi ei pierd cel mai mult. Până când nu s-a întâmplat, nimeni nu prea credea că este posibil ca a doua mare bancă a Elveţiei să se prăbuşească într-un weekend, ştergând practic o istorie de 167 de ani, timp în care banca a supravieţuit războaielor, crizelor, schimbărilor de regim etc.
De secole, dar mai ales în ultimele decenii, băncile sunt promovate ca instituţii speciale super şi suprareglementate, iar dacă cineva se leagă de ele şi pune la îndoială modul cum sunt administrate şi supavegheate, este ca şi cum ar atenta la siguranţa naţională. Tocmai de aceea mulţi, în special depunătorii individuali, îşi încredinţează economiile acelor bănci, că ştiu ele ce să facă cu banii şi unde să-i investească.
Mai mult decât atât, deponenţii sunt îndemnaţi să cumpere şi acţiuni ale băncilor, pentru că dacă ai siguranţa depunerilor la bancă, poţi să ai şi siguranţa investiţiei într-o acţiune, pentru că ar fi acelaşi lucru. Aceste propoziţii şi idei de marketing sunt în toate materialele de promovare. Problema este că băncile sunt cele mai vulnerabile la crize, la perioadele de panică, şi sunt cel mai expuse în lumea de astăzi. În perioadele de boom economic supravegherea este laxă pentru că nu se poate întâmpla nimic, iar lobby-urile bancare şi financiare sunt mult mai puternice decât semnele de întrebare care pot să apară. Dacă Credit Suisse s-ar fi rezumat la operaţiunile clasice, la atragerea de depozite şi acordarea de credite companiilor şi persoanelor fizice, şi acum ar fi fost în viaţă.
În lumea modernă de astăzi, a capitalismului financiar, băncile se bazează mai mult pe operaţiunile financiare, de tranzacţionare pe diferite instrumente şi produse,
