Actualitate

Miliarde de euro din bani europeni au intrat în conturile ONG-urilor în ultimii nouă ani. Majoritatea progrmaelor luptă cu sărăcia

ONG-urile din România au încasat miliarde de euro din fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020. Cele mai importante finanțări au fost oferite pentru ”reducerea sărăciei”. Putem spune că, în cazul activiștilor din aceste ONG-uri, programele de reducere a sărăciei chiar au reușit, dovadă fiind consistența fondurilor atrase. 

Organizaţiile neguvernamentale din România au beneficiat de finanţări totale de 2,5 miliarde de euro prin programele operaţionale aferente perioadei 2014 – 2020, iar pentru perioada de programare 2021 – 2027 acestea vor putea depune proiecte atât prin programele naţionale, cât şi prin programele regionale, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

În exerciţiul financiar 2014 – 2020, au fost semnate 1.895 de contracte de finanţare cu solicitanţi eligibili printre care şi ONG-uri şi, până în acest moment, au fost făcute plăţi către beneficiari în valoare de 1,4 miliarde de euro.

Prin Programul Operaţional Capital Uman au fost semnate 1.504 contracte în valoare totală de 2,1 miliarde de euro; prin Programul Operaţional Infrastructură Mare au fost semnate 120 de contracte în valoare totală de aproximativ 340 de milioane de euro; prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă au fost semnate 256 contracte în valoare totală de 38 milioane euro; prin Programul Operaţional Regional s-au încheiat 15 contracte de finanţare în valoare totală de 20 milioane euro.

De asemenea, organizaţiile neguvernamentale sunt beneficiari şi în cadrul unor proiecte finanţate prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.

Cele mai multe proiecte pentru care au luat bani ONG-urile au vizat reducerea sărăciei

„Investiţiile din fonduri europene în proiectele derulate de ONG-uri, susţinute prin Politica de Coeziune şi Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane (FEAD), în perioada de programare 2014 – 2020, au adus în comunităţi acele schimbări vizibile pe care le aşteaptă românii, mai ales cei din grupurile vulnerabile. Sunt 2,5 miliarde de euro care au schimbat viaţa oamenilor din grupuri dezavantajate, au dat multor copii şanse la educaţie şi multor adulţi şansa de a se integra pe piaţa muncii, au furnizat persoanelor vârstnice şi celor cu dizabilităţi servicii medicale şi de asistenţă socială mai eficiente şi au contribuit la protecţia mediului sau conservarea valorilor de patrimoniu. Finanţarea proiectelor derulate de ONG-uri s-a dovedit o investiţie în viitorul nostru, într-o societate sănătoasă care garantează fiecărui român dreptul de a trăi demn. Îi felicit pe toţi reprezentanţii organizaţiilor care au depus proiecte în ultimii ani şi îi invit să ne fie în continuare parteneri şi să acceseze oportunităţile de finanţare pe care le oferă programele naţionale şi cele regionale aferente perioadei 2021 – 2027, primele apeluri urmând a fi lansate anul acesta”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Cele mai multe proiecte derulate de ONG-uri şi finanţate prin fonduri europene au vizat incluziunea socială şi combaterea sărăciei, dar şi educaţia şi formarea de competenţe. Astfel, bugetul de 2,1 miliarde de euro accesat de ONG-uri prin Programul Operaţional Capital Uman a susţinut proiecte pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunităţile marginalizate (roma şi non-roma),

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button