Politica

Ce este acordul cu MERCOSUR, la care a făcut referire Klaus Iohannis, din Brazilia. A fost semnat în 2019 după 20 de ani de negocieri

Președintele Klaus Iohannis a început vizita în America Latină, astăzi. În primul său discurs, el a menționat acordul cu MERCOSUR. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 18 aprilie, la Palatul Itamaraty din Brasilia, Republica Federativă a Braziliei, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Federative a Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației Președintelui României:

”Domnule Președinte și stimată Primă Doamnă,

Domnule Vicepreședinte,

Excelențe,

Bună ziua tuturor!

Îmi face plăcere să mă aflu astăzi în vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei, un prieten vechi al României și, totodată, cel mai important partener economic din regiunea Americii Latine.  

Mulțumesc Președintelui Lula da Silva pentru ospitalitatea deosebită!

Mă bucur să mă aflu în Brazilia în contextul aniversar marcat de împlinirea, în acest an, a 95 de ani de relații diplomatice bilaterale.

Mesajul central al vizitei mele este angajamentul României pentru aprofundarea și dinamizarea relațiilor cu țara dumneavoastră, în folosul națiunilor noastre.

Împreună cu Președintele Lula da Silva am adoptat Declarația Comună privind dezvoltarea relațiilor bilaterale.

Acest document confirmă angajamentul reciproc pentru revitalizarea relațiilor noastre în anii următori și oferă, totodată, ghidajul și imboldul politic necesare extinderii contactelor între cele două țări, la toate nivelurile și în toate domeniile de interes reciproc.

Am discutat, totodată, modalități de aprofundare a cooperării existente, dar și de extindere către noi domenii, precum cercetarea în domeniul agriculturii, digitalizare, schimbări climatice, educație și cultură, în beneficiul ambelor state.

Am agreat că este necesară continuarea eforturilor comune pentru încurajarea oamenilor de afaceri din țările noastre să identifice și să demareze proiecte comune, precum și pentru stimularea investițiilor reciproce.

Am reiterat, totodată, angajamentul de a continua cooperarea foarte bună dintre țările noastre pe subiecte de interes comun la nivel multilateral.

În cadrul convorbirilor cu domnul Președinte am abordat, evident, și evoluțiile regionale și globale complexe.

I-am prezentat domnului Președinte viziunea noastră cu privire la situația de securitate de la granița României și la războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Mesajul României, ca stat vecin și cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene și ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic și trebuie înțeles de partenerii noștri: oricât ar încerca Moscova să își justifice acțiunile, Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forță suveranitatea teritorială a Ucrainei și a încercat să îi anuleze independența, încălcând inclusiv Carta ONU.

Ucraina este victima agresiunii ruse. Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecința directă a acțiunii sale, contrară dreptului internațional.

Comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea și pentru a câștiga acest război de eliberare a țării.

România va continua neabătută să sprijine Ucraina, iar orice sprijin pentru securitatea Ucrainei este, de fapt, sprijin pentru securitatea României și a cetățenilor săi.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button