Externe

Viktor Orban ar vrea refacerea Ungariei Mari! Transilvania este vizată

Apar tot mai multe semnale că regimul lui Viktor Orban râvneşte la teritorii din România şi Ucraina.

Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, a spus luni, la Bazarul Várkert, că NATO trăieşte într-o bulă, dar, din fericire, există viaţă în afara bulei.

El a adăugat că majoritatea covârşitoare a statelor este poziţia reprezentată de Ungaria, potrivit Telex. Potrivit raţionamentului său, dacă nu ar fi aşa, nu ar exista nicio şansă de a pune capăt războiului şi de a încheia o pace pe termen lung.

Ministrul susţine că:” NATO = război, aproape orice altceva = pace”.

Pe ecranele din spatele lui apare o hartă a Ungariei Mari, cu teritorii anexate de la România şi Ucraina. „În afara bulei transatlantice, majoritatea covârşitoare are poziţia pro-pace pe care o reprezentăm şi noi. Atâta timp cât această majoritate globală există, există speranţa că acest război poate fi încheiat cât mai curând posibil şi se va ajunge la un acord de pace care să garanteze pacea şi securitatea în această regiune pe termen lung”, scrie ministrul pe Facebook.

Mai mulţi comentatori l-au criticat aspru. „Şi cum rămâne cu Memorandumul de la Budapesta?! Apropo, câte ruble ruseşti costă să postezi o postare „despre pace” pe această pagină?”, îl întreabă Aleksey Vyskub, prim-viceministru al Ministerului Transformăriii Digitale al Ucrainei. Un alt politician maghiar, Dr. Hoppál Péter, l-a lăudat: „Pacea este în interesul nostru tuturor”.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button