Externe

Felul de mâncare ales de regele Charles al III-lea pentru încoronarea sa. Ce ingrediente condiție

Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc luna viitoare pe 6 mai, iar cu această ocazie viitorul monarh a ales personal un fel de mâncare special care va fi servit la eveniment.

Felul de mâncare, ales de Regele Charles al III-lea şi regina consoartă, Camilla, conţine spanac, fasole boabe, tarhon și face referire la „Coronation Chicken”, un preparat pe bază de curry şi maioneză inventat pentru încoronarea în 1953 a mamei lui Charles, regina Elisabeta a II-a, a anunțat Palatul Buckingham, potrivit Agerpres.

„Palatul Buckingham a declarat pe site-ul său că felul de mâncare a fost ales personal de Charles şi Camilla şi «se adaptează uşor la diferite gusturi şi preferinţe», reprezentând o reţetă pentru sute de prânzuri comunitare planificate în toată Marea Britanie pentru a marca evenimentul din 6 mai”, scrie Agerpres.

Trei zile de festivităţi sunt planificate sâmbătă, 6 mai, pentru încoronarea lui Charles al III-lea.

Regele Charles va fi încoronat la Westminster Abbey din Londra în cadrul unei ceremonii fastuoase, marcată de tradiţii vechi de 1.000 de ani, eveniment la care vor participa şefi de stat şi demnitari.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button