Politica

BPN al PNL se va reuni în jurul datei de 10 mai pentru un mandat clar privind rotativa guvernamentală (surse)

Inquam Photos / Octav Ganea

Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL se va reuni, în jurul datei de 10 mai, urmând să facă o evaluare a şefilor de agenţii, secretarilor de stat şi miniştrilor propuşi de partid şi să se dea un mandat clar cu privire la discuţiile privind rotativa guvernamentală, potrivit unor surse liberale. 

‘Există flexibilitate şi la PNL şi la partenerii de guvernare. Această flexibilitate nouă ne-o dă Biroul Politic Naţional’, au afirmat sursele citate cu privire la protocolul de guvernare. Liberalii doresc ca până pe 25 mai discuţiile privind rocada guvernamentală să fie încheiate, iar la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie calendarul să fie finalizat. Sursele citate au precizat că sunt de dorit mai puţine ministere.

O altă discuţie ar putea viza numărul secretarilor de stat, PNL având în prezent 35 de secretari de stat în Executiv.

‘Noi am cerut secretarilor de stat un raport politic. Ce au făcut de când au fost numiţi. La următoarea şedinţă a BPN vom discuta’, au explicat sursele liberale, conform Agerpres, care au indicat şi că se va discuta despre o posibilă reducere a numărului secretarilor de stat. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

10 mai

bpn

mandat

pnl

rotativa

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button