Actualitate

Salarii tăiate sau reduceri de personal la bugetari. Elena Cristian: În 2010 se dădea vina pe FMI, acum se dă vina pe PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a spus miercuri că singurele scenarii care stau în picioare pentru ca România să beneficieze de banii din PNRR sunt tăierile de salarii, concedierile în domeniul bugetar ori revizuirea politicii fiscale.

Boloș nu anticipează o reformă deloc ușoară: ‘Vor fi condiții de reformă dure. Este valabil și în cazul reformei privind pensiile speciale. Reformele nu se fac cu mânuși de catifea, acest lucru e limpede pentru toți’. Vezi știrea aici.

Elena Cristian, analist DC Business, a comentat acest subiect.

‘Ministrul Boloș se pregătește pentru ceea ce se vehiculează de ceva vreme, adică să fie viitorul ministru al Finanțelor la rotativă (…) Trebuia să vedem deja un draft cu noua Lege a salarizării. Trebuie făcută o nouă Lege a salarizării! Cel mai important este faptul următor: Nu trebuia să se mai angajeze 10.000 de oameni, care nu este deloc puțin, în primele 3 luni ale anului, dacă se știa ce scrie în PNRR. Astfel, nu se mai ajungea la un buget atât de mare pentru salarii.’,  a spus Elena Cristian.

‘Am un sentiment că mă întorc în timp. În 2010 se dădea vina pe FMI, acum se dă vina pe PNRR. Nu există cineva să își asume că trebuie făcut asta. Bugetul a fost prost făcut, nu este vorba doar de lipsa de încasare, ci că s-a construit un buget nerealist. S-au concentrat pe ceva ce nu există. S-au bazat pe venitul acesta și că angajatorul să mărească salariile, dar angajatorul nu a avut de unde să mărească. Prin urmare, au luat credite în baza a ceva. Despre asta e vorba.’, a declarat Elena Cristian.

‘Se lucrează la Ministerul de Finanțe, am această informație pe surse, pe scenariul majorării TVA și a accizelor fix ca în anul 2010, când ne-am trezit peste noapte că s-au majorat. Deci, a fost cam așa: Seara nu s-a întâmplat nimic, iar dimineața era publicată în Monitorul Oficial majorarea TVA  de la 19  la 24%. Cred că se gândesc cum să aducă, pe termen scurt, cât mai mulți bani. În acest moment, accizele și TVA-ul aduc cel mai repede bani.’, a mai spus Elena Cristian, în studioul România TV, în cadrul emisiunii ‘Cheia Zilei’ moderate de Niels Schenker.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

bani

bugetari

elena cristian

pnrr

rotativa

taieri

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button