Sorin Pâslaru, ZF: Datoria care se vede şi datoria care nu se vede. De ce de fapt România nu are doar 150 mld. euro datorie, ci dublu sau chiar triplu. În spatele fiecărui pod surpat şi al fiecărei locomotive fără frână este o datorie la care acum vine scadenţa
Ultimele evenimente de la calea ferată, de la Galaţi şi Roşiori, care erau cât pe ce să se transforme în dezastre precum cel din Grecia, nu arată decât un singur lucru: că societatea şi economia poartă pe umeri o datorie mult mai mare decât datoria publică nominală, de 150 mld. euro în echivalent, adică 50% din PIB.
De fapt, în spatele fiecărui pod care se surpă, al fiecărei locomotive fără frână şi al fiecărei linii de cale ferată cu restricţii de 30 km pe oră pentru că a ieşit din perioada de revizie este o datorie care nu se vede.
Există o datorie publică – 150 mld. euro în echivalent lei şi valută, care se vede, şi există o datorie externă – tot circa 150 mld. euro, publică şi privată. Însă există o datorie care nu se vede. Datoria provenită din faptul că nu s-au făcut la timp şi nu se fac investiţiile necesare.
Şi nu este valabil doar pentru calea ferată sau şosele, ci şi pentru şcoli, spitale şi în general orice înseamnă infrastructură şi investiţii cu bătaie lungă.
Se tot bate monedă pe faptul că Bucureştiul are un PIB per capita mai mare decât ţări precum Portugalia, Grecia sau cât în Spania, dar oare în aceste ţări circulă tramvaie de 50 de ani precum cele din capitala României sau stă gata să cadă planşeul din pieţele centrale ale oraşelor aşa cum e gata să cadă cel din Piaţa Unirii?
Probabil că dacă ar fi calculat necesarul real de investiţii pe fiecare palier, sumele necesare pentru a aduce la o condiţie decentă de dotări şi funcţionare calea ferată sau infrastructura de sănătate şi educaţie, datoria publică ar fi de 200% din PIB, adică de 600 mld. euro!
Amâni cu şase luni termenul de revizie şi încă şase luni şi te rogi să nu crape pe mandatul tău – asta e strategia miniştrilor transporturilor la calea ferată de zeci de ani. Funcţionare la limita de avarie. Între timp se spune că România este gata să intre în OECD şi depăşeşte bornă după bornă la PIB per capita.
În 2023 statul va cheltui numai cu dobânzile la datoria publică 3% din PIB, adică 9 miliarde de euro. Dacă ar trebui de fapt să facă loc în cheltuieli la dobânzi de 20 sau 30 mld. euro, cât ar fi dacă ar fi investit suficient numai ca să menţină funcţionale căile ferate şi ar fi investit suficient în reţelele de autostrăzi?
Când în jur crapă o dată pe săptămână câte ceva la care nu ai intervenit la timp şi partidele de la guvernare propun tichete de vacanţă pentru toată lumea, firme private sau stat, care costă un miliard de euro pe an, de parcă nu e de ajuns anomalia acestora pentru sectorul public, unde ajungi?
Evenimentele de la calea ferată arată în mod simplu că vin scadenţe. Ieri ardeau spitalele. Azi deraiază trenurile. Mâine ce va fi?
