Înainte de a fi o istorie a războaielor, înainte de a fi o istorie a iubirilor, omenirea a fost o istorie a mâncatului. Ştim din învăţătura primită în şcoala primară că strămoşii noştri au fost, cu mii de ani în urmă, vânători-culegători, că după aia au făcut ei şi au dres şi au construit oraşe şi au trăit împreună şi abia dupa ce au prins cheag s-au apucat de războaie. Rousseau, care a scris “Contractul social” – o carte ce merită citită măcar pentru a vedea cum judeca lumea acum 250 de ani – credea că, la începutul omenirii, oamenii erau buni pentru că ei aveau lucrurile în comun, dar apariţia proprietăţii private a distrus această armonie. Nu putem acum să ştim, pe de-a-ntregul, cum a fost în trecut, dar ştim ca oamenii s-au unit pentru că au văzut că împreună pot vâna uriaşii mamuţi, pot vâna cu suliţele lor strâmbe din lemn animale mari şi se pot apăra de ele. Şi astfel să aibă mâncare şi siguranţă pentru toţi.
Epopeea lui Ghilgameş, ce mai veche scriere cunoscută (este scrisă cam acum 5.000 de ani) povesteşte cum regele sumerian al Urukului, oraş care era în Irakul de azi, vâna lei împreună cu prietenul lui, Enghidu. Nu ştim dacă sumerienii mâncau lei dar, dacă unii de pe aici mănâncă şi azi pisici, de ce n-ar fi mâncat sumerienii de acum 5.000 de ani lei, care sunt din acelaşi neam cu pisicile?
Nu cred că cineva din România nu a auzit de vietnamezii din Timişoara care mâncau popândăi pe care-i prindeau de pe un câmp de lângă oraş sau de decizia Comisiei Europene de a autoriza mâncarea de greieri. Acum, desigur, le-o fi scăpat unora stirea cu românul căruia i s-a dezgheţat porcul din valiză la coborârea din avion, pe aeroportul din Liverpool, şi a umplut toata gara cu sânge. Englezilor nu le-a scăpat şi au râs tabloidele britanice o saptămână întreagă. În sectorul 2 din Bucureşti, majoritatea celor care fac curat pe strâzi sunt din Asia – din Nepal. Confruntată cu scăderea natalităţii, Europa importa forţă de muncă din Asia, din ce în ce mai mult. Înainte de pandemie, ne-am nimerit la Roma, de Paşti, şi am mers la slujba de duminică de la Vatican să vedem cum e şi să-l vedem pe Papa. I-am văzut doar şăpcălia pentru că erau unii veniţi cu noaptea-n cap ca să prindă rând în faţă. Am văzut apoi catedrala Sf. Petru, „Pieta” lui Michelangelo şi alte minuni iar, la plecare, ne-am aşezat la o terasa să mâncăm. Ei bine, toţi ospătarii şi bucătarii erau chinezi. Dar toţi. Şi nu era un restaurant chinezesc, ci o pizzerie italiană sadea. Într-un restaurant din Roma am fost serviţi de o româncă, la fel intr-un altul din Florenţa. Când românii pleacă în Europa nu sunt atât de vizibili. Daca pui un spaniol lânga un român, greu de spus care-i spaniolul şi care-i românul. În plus, ambii sunt botezaţi în religia creştină, chiar dacă unul e catolic iar altul ortodox.
