Dar Roxanei, care are mai multe mese ca tine, nu-i e greu? Te rog frumos să-ţi revizuieşti atitudinea! Fii şi tu bărbat! Nu mă ameninţa că pleci, pleacă!
Marţi, 21 martie, Iaşi, Palace Mall, o discuţie într-o cafenea de la parterul mallului între patron – o ea – şi un angajat: „Clientul aşteaptă afară să iei comanda şi tu stai şi te uiţi pe telefon! Nu faci nimic. Ai câteva mese şi îmi spui că ţi-e greu, că eşti obosit. Dar Roxanei nu-i e greu? Care are mai multe mese ca tine? Te rog frumos să-ţi revizuieşti atitudinea! Fii şi tu bărbat!”
Nici bine nu termină discuţia cu acest angajat, că doamna începe o altă discuţie cu un alt angajat, care a venit să-i ceară mai mulţi bani. „Dar tocmai ţi-am mărit salariul în decembrie şi nu ţi-am dat 50 de lei, ci 300 de lei. Nu mai pot să-ţi dau acum, am avut lunile de iarnă, terasa nu a fost deschisă, ai văzut şi tu că nu am avut clienţi, mai lasă-mă un pic.”
Angajatul trece la ameninţări că dacă nu primeşte mai mulţi bani, pleacă. Doamna îi răspunde: „Nu că plec! Pleacă! Nu mă ameninţi tu pe mine, nu dai cu pumnul în masă!” Din câte am înţeles, urmărind şi ascultând discuţia, angajatul voia acum 2.800 de lei.
Cred că astfel de discuţii sunt frecvente, din ce în ce mai frecvente, între patroni/manageri şi angajaţi, mai ales în HoReCa, unde fluctuaţia de personal ajunge şi la 60%.E adevărat că este un job greu în HoReCa. Dacă eşti chelner/barman/bucătar, stai tot timpul în picioare, când eşti în tură lucrezi mai mult de 12 ore, chelnerii lucrează direct cu clienţii, care sunt mai tot timpul nemulţumiţi, în special din cauza creşterii preţurilor, faci un du-te-vino continuu (Nu vreau zahăr alb, vreau zahăr brun, Îmi aduceţi şi mie nişte miere?, după ce chelnerul tocmai a venit cu ceaiul etc.
De partea cealaltă, patronii sunt extrem de stresaţi – afacerile merg aşa şi aşa, mulţi clienţi vin pentru o cafea şi stau o oră, chiria trebuie plătită (mă gândesc că la Palace Iaşi, la o cafenea cu terasă şi cu vedere spre Palatul Culturii, chiria nu este aşa de mică), angajaţii vin şi pleacă când vor, plus că nu-i mai găseşti tot timpul, cineva vrea o majorare salarială.
O parte dintre patroni încearcă să rezolve lipsa şi problemele cu personalul aducând asiatici, mai ales în bucătărie, pentru că în faţă, în discuţia cu clienţii, încă nu ştiu limba. Asiaticii nu se plâng când trebuie să lucreze peste program, pentru că primesc bani în plus, nu se îmbolnăvesc, nu intră în concediu medical când ţi-e lumea mai dragă, nu sunt veşnic nemulţumiţi etc.
Pe de altă parte, clienţii sunt tot mai nervoşi şi nemulţumiţi pentru că preţurile cresc – preţurile în Bucureşti au ajuns să fie ca în Italia, dar salariile sunt mai mici.
Patronii nu au încasări suficient de mari, plus că investiţiile au costat destul de mult, s-au făcut credite la bancă, dobânzile au crescut, materia primă are preţuri mai mari, factura la energie este mai mare,
