CSM în faza Budă. Mizele unui mandat scurt, dar intens
CSM se reunește astăzi pentru alegerea unui nou președinte, după 4 luni și jumătate de interimat nelegal al fostului. Rezultatul e extrem de previzibil, dacă nu chiar deja cert.
Președinte CSM urmează să fie până la finalul anului, spun surse din sistem, alesul dnei Savonea, judecătorul ICCJ Marian Budă, la rândul domniei sale cu un mandat CSM sub semnul nelegalității. În mandatul dlui Budă urmează momente cheie pentru ca Lia Savonea să își conserve puterea și sub viitorul CSM.
Mandatul fostului actual președinte interimar, Bogdan Mateescu, a expirat în ianuarie și, potrivit legii, nu poate fi prelungit. Au candidat pentru a-l înlocui două indezirabile, din motive diferite, pentru Lia Savonea.
Andrea Chiș, pentru că a rămas pe poziții reformiste proJustiție, iar Gabriela Baltag, fostă componentă de bază și înfocată a „team Savonea”, din motive de gașcă. Dna Baltag a întors armele, în stilul caracteristic, după sancționarea a două judecătoare de sub aripa sa.
Niciuna nu s-a apropiat măcar de numărul necesar de voturi, iar la final de mandat al actualului CSM, alte opțiuni bune pentru dna Savonea nu mai erau. Judecătorii Bălan și Oprina sunt la fel de indezirabili, unul pentru reformism, cealaltă pentru apropierea de acum inamica judecătoare Baltag.
Așa că majoritatea a decis formula paralegală – interimatul dlui Mateescu. CSM nu avea niciun drept să adauge la lege, ba chiar să contrazică legea, prin inventarea interimatului. În mod normal, atribuțiile ar fi trebuit preluate de noul vicepreședinte, până când era ales un nou președinte.
Lupta pentru putere din justiție
Cum a ajuns Bogdan Mateescu un preferat al Liei Savonea, după ce ani de zile a fost unul dintre judecătorii reformiști din CSM, cu cele mai contondente ieșiri în presă, pedepsit chiar cu un dosar la SIIJ, este un mister.
Așa cum un mister rămâne pensionarea neașteptată, în ianuarie, în ultimul an de mandat la CSM, a judecătoarei ICCJ Mariana Ghena.
Una dintre speculațiile din sistemul judiciar a fost că Lia Savonea ar fi determinat-o să se retragă, prin mijloace de convingere specifice domniei sale, pentru ca în loc să vină următorul clasat la alegerile din 2016, judecătorul ICCJ Marian Budă, care să și devină președinte CSM.
Teoria părea fantezistă pentru că mandatul de membru interimar al dlui Budă trebuia să fie, conform legii, unul scurt. Legea cere ca imediat după vacantarea unui loc în Consiliu, CSM să organizeze alegeri, iar interimatul este strict până la alegeri.
Sigur că era puțin probabil să fie la ICCJ mulți doritori să candideze pentru rest de mandat de câteva luni. Cine vrea în CSM are acum ocazia să candideze pentru un mandat de 6 ani, care va începe în ianuarie. Dar CSM nici măcar nu a schițat intenția organizării unui concurs.
Dl Marian Budă este perfect pentru Lia Savonea. Este membru al unei asociații antireformiste, antiDNA, AMR. Este mason, conform propriei declarații de interese – Loja regulară Constantin Brâncoveanu Craiova.