Actualitate

Economia României, cu un secol în urma Germaniei

Din punct de vedere economic, România are nevoie de puţin peste 100 de ani ca să ajungă Germania din urmă. 

Cu un PIB de 218 mld. euro în 2020, România este doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, după Polonia.

România este în acest moment, ca PIB per capita, cel mai utilizat indicator pentru nivelul de trai dintr-o ţară, la 30% faţă de Germania. Datele Băncii Mondiale arată că, în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, PIB per capita în România era la 20% faţă de cel german.

Asta înseamnă că, dacă acest ritm de recuperare s-ar menţine (10 puncte procentuale la fiecare 15 ani), România ar ajunge Germania din urmă în aproximativ 105 ani, scrie Ziarul Financiar.

PIB nominal pe cap de locuitor în România a fost, la finalul lui 2020, de aproape 13.000 de dolari, potrivit ultimelor date ale Băncii Mondiale. În aceeaşi vreme, în Germania a fost de 45.700 de dolari/locuitor. Cu toate că diferenţa este semnificativă, în ultimii ani s-a redus, pentru că PIB-ul României a crescut într-un ritm mai alert decât PIB-ul Germaniei. Evoluţia este, de altfel, firească, pentru că o economie emergentă ca a României are mai mult spaţiu să crească decât o economie uriaşă ca a Germaniei: PIB nominal în Germania a fost de peste 3.800 de miliarde de dolari în 2020, adică circa un sfert din economia Uniunii Europene, conform Mediafax.

Decalajele economice, recuperate cel mai bine de România

De asemenea, România a recuperat cel mai bine decalajele economice faţă de Uniunea Europeană (exprimate relativ la nivelul mediu de PIB/capita din UE) de la aderarea din 2007, arată datele Eurostat, biroul european de statistică.

Cu un PIB de 218 mld. euro în 2020, România este doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, după Polonia, care are un PIB de aproximativ 500 mld. euro. Deşi ca nivel nominal Cehia are o mărime similară a economiei cu cea a României, ca PIB/cap de locuitor este mult mai sus, pentru că are o populaţie de nici 11 milioane de locuitori, faţă de populaţia de 19 milioane de locuitori a României.

CITEŞTE ŞI Agricultura României, în topul UE. Produsul unde suntem pe locul 1

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button