Politica

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, în România. Chirieac: Un simbol foarte puternic

Captură video NBC Montana

Analistul politic Bogdan Chirieac apreciază că vizita Primei Doamne a SUA, Jill Biden, în România este un simbol puternic, care arată importanţa țării. Acesta a vorbit şi despre cum ar putea vedea Rusia această vizită. 

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi-a început, vineri după-amiază, vizita în România.

Soţia preşedintelui SUA, Joe Biden, va vizita Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu militarii americani şi ai NATO, iar în cursul serii va pleca spre Bucureşti.

Sâmbătă, Jill Biden are programată o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, prilej cu care va exprima recunoştinţa pentru generozitatea şi sprijinul poporului român în ajutorarea refugiaţilor ucraineni.

Ulterior, soţia preşedintelui american va vizita o şcoală publică din Bucureşti, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.

Prima Doamnă a Statelor Unite este însoţită în această călătorie de secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried. Din delegaţia care o va însoţi pe Jill Biden în România vor face parte, de asemenea, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 – 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein, scrie Agerpres.

Simbol puternic pentru România

„Este un nou simbol prin care se arată importanţa României în flancul estic. Mai ales că, în acest moment, vârf de lance sunt Polonia şi România. Ungaria a rupt flancul, prin faptul că nu înţelege să respecte sancţiunile impuse de UE şi SUA Rusiei, în sensul să nu mai importe petrol rusesc. Pentru România, după vizita Kamalei Harris, vizita Primei Doamne a SUA are valoare de simbol, nimic altceva. Dar e un simbol foarte puternic. 

Nu întâmplător se duce la militari americani, poate urmează să se mărească numărul militarilor americani pe teritoriul României. Mai e şi vizita la Bucureşti, dar şi faptul că petrece noaptea la Bucureşti. O vizită diplomatică este cu atât mai importantă cu cât este mai lungă. Doamna Kamala Harris a petrecut noaptea în Polonia, Joe Biden a fost doar în Polonia, unde a şi înnoptat, nu a mai ajuns în România. Iată că Prima Doamnă petrece noaptea pe teritoriul românesc. E doar simbolistică, dar puterea izvorăşte din simboluri”, a precizat Bogdan Chirieac la România TV. 

Cum priveşte Rusia vizita 

Întrebat cum ar putea privi Rusia această vizită, Chirieac a spus că „Rusia ne-a taxat întotdeauna. Suntem pe lista ţărilor neprietenoase, dar nici nu ne-am dori să fim prieteni cu un regim cum e la Moscova şi la Kremlin. Nu este o chestiune agresivă vizita Primei Doamnei. Vizitează militari americani, care sunt mai mult decât bineveniţi pe teritoriul României. Ar fi un lucru extraordinar dacă am avea o bază permanentă a SUA pe teritoriul României, cu mai multe mii de militari americani. Cum are Polonia, 10.000 de militari permanent”. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button